Am avut privilegiul, în această viață pământeană a mea, să cunosc oameni deosebiți, în preajma cărora m-am format, cu ajutorul cărora mi-am găsit calea și alături de care am realizat lucruri minunate. Poate acesta a fost și motivul care m-a îndemnat ca și eu, la rându-mi, atunci când am întâlnit și cunoscut oameni în care am văzut sau simțit o anume strălucire, să fac tot ce mi-a stat în putință pentru a-i pune în valoare, pentru a-i sprijini să își împlinească menirea. Unii dintre aceștia au plecat dintre noi să ducă în alte lumi mesajul lor și al nostru, de luptă permanentă, cu speranță neobosită pentru a crea și arăta frumosul, adevărul, dăruirea, altruismul și toate atributele caracteristice oamenilor de valoare, care ne luminează sufletele noastre, de cele mai multe ori umbrite de negurile vremurilor pe care le trăim.
Despre ei, cei care au fost faruri călăuzitoare și modele pentru noi, cei încă rămași aici, este greu să vorbești la trecut. În special despre cineva apropiat, cum ne-a fost Traian Zorzoliu. Îl regăsim în extrem de multe lucruri și în oamenii cu care le-a realizat, oameni cărora le-a dăruit din pasiunile și din deprinderile sale, cu care a împărtășit visuri și idei. Pe Traian Zorzoliu îl regăsim, mai ales, în amintirile noastre, ale celor care l-am cunoscut.
S-au împlinit zece ani de la plecarea OMULUI Traian Zorzoliu. Cineva spunea că omul moare de două ori: o dată când Dumnezeu îl cheamă la el, și a doua oară când toți ceilalți îl uită. Pe Traian Zorzoliul nu îl uităm și, doar în felul acesta, pe Traian Zorzoliu nu îl putem lăsa să moară. Despre lucrurile și faptele sale, despre muzeele realizate, despre tablourile pictate, despre desene, despre cărțile scrise – de la poezie până la cercetare istorică, despre străzi, biserici, monumente și, desigur, despre oameni, despre copiii și tinerii pe care i-a învățat să prețuiască și să înfăptuiască binele și frumosul, despre proiectele sale, unele dintre acestea înfăptuite, altele aproape finalizate, altele rămase în stadiul de proiect vom mai vorbi noi și cei care vor urma să se bucure de toate acestea dacă noi, cei astăzi aflați aici vom povesti altora, mai tineri, care să poată duce amintirea lui mai departe. Pentru că merită aceasta. Pentru că Traian Zorzoliu a crezut în oameni, chiar și în cei care l-au dezamăgit sau i-au stat împotrivă.
La 27 ianuarie 2025, Casa de Cultură Ileana Constantinescu din Drăgănești Olt a fost gazda unui eveniment închinat memoriei celui care a fost omul de cultură Traian Zorzoliu. „Aducem astăzi un omagiu celui care a fost stâlpul culturii drăgăneștene și nu numai: Traian Zorzoliu. Nimic nu se compară cun om care a slujit cultura toată viața sa și i s-a dedicat total acesteia.” Așa și-a început discursul Mihaela Lală, cea aleasă chiar de Traian Zorzoliu să conducă, după plecarea sa, Muzeul Câmpiei Boianului, muzeu care astăzi conține în titulatura sa și numele celui care l-a fondat prin donarea unor obiecte cu valoare istorică și arheologică deosebită, evaluate – la vremea donării lor, în anul 1988 -, la fabuloasa sumă de peste un milion de lei (conform deciziei Biroului Permanent al Consiliului Popular al Județului Olt din 19 august 1988).
Oare ce resorturi îi îndeamnă pe oameni ca Traian Zorzoliu să dăruiască asemenea valori comunității și lumii întregi fără a se gândi nici măcar pentru o clipă să valorifice în beneficiu propriu sau al familiei fie și un singur obiect? Răspunsul la o astfel de întrebare nu îl poate da decât un om de aceeași factură sufletească și spirituală ca a lui Traian Zorzoliu.
Despre cum a fost înființat muzeul, Traian Zorzoliu scria în memoriile sale: „Între anii 1974-1977 adunasem peste 3.000 de obiecte istorice, grupate pe mai multe colecţii. Eram pregătit să fac cunoscută public intenţia mea de a le dona. Astfel am redactat o declaraţie către Comitetul pentru Cultură şi Educaţie Socialistă Olt, precum că posed circa 3.500 de obiecte istorice, necesare deschiderii unui muzeu orăşenesc la Drăgăneşti-Olt. Comitetul pentru Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Olt, la cererea mea, a luat hotărârea să aducă la Drăgăneşti-Olt specialişti ai domeniului pentru verificarea celor declarate. La 6 iulie 1978, o echipă de arheologi, directori de muzee din judeţul Olt, muzeografi şi alţi oameni de cultură conduşi de prof. dr. docent Dumitru Tudor s-au deplasat la Drăgăneşti-Olt, la invitaţia organelor judeţene de cultură şi au constatat: „… profesorul Traian Zorzoliu din localitatea Drăgăneşti-Olt, a strâns o bogată colecţie de materiale arheologice, pe care o adăposteşte în locuința sa. (…) Dorința colectivului (de istorici, n.n.) este ca la Drăgăneşti-Olt să se organizeze un muzeu şi să fie condus de profesorul Traian Zorzoliu.” (extras din scrisoarea adresată de prof. univ. dr. docent Dumitru Tudor adresată Comitetului de Cultură şi Educaţie Socialistă al judeţului Olt.)
Organele locale şi judeţene au fost de acord cu propunerea comisiei iar Consiliul Local al oraşului Drăgăneşti-Olt, primar fiind dl. Florea Puşcaşu, a hotărât să sprijine acţiunea punând la dispoziţie pentru organizarea acestei instituţii clădirile: casa Ghirgiu, casa Polihronie şi alte dependinţe din strada Nicolae Titulescu nr. 360, unde se putea crea posibilitatea extinderii spaţiului expoziţional pe parcursul anilor.”
Pe scena Casei de Cultură Ileana Constantinescu au fost expuse lucrări de artă plastică realizate de Traian Zorzoliu aflate în pinacoteca Muzeului Câmpiei Boianului, altele din colecția personală a lui Cristian Zorzoliu, un portret al lui Traian Zorzoliu (artă digitală) și o lucrare reprezentând un idol neolitic (tehnică textilă) realizate de către Delia Zorzoliu, nepoată a lui Traian Zorzoliu, membră a Uniunii Artiștilor Plastici și a Uniunii Scriitorilor din Marea Britanie, și lucrări ale discipolului său, artistul plastic Marcel Duțu.
Au fost prezenți membri ai familiei celui comemorat: Cristian și Gabriel Zorzoliu (fii gemeni), Livia Zorzoliu (noră), Vlad Teodor Zorzoliu (nepot) cu soția sa, Ana Maria Cătălina și fiica acestora, Anastasia Teodora Maria, în vârstă de 2 ani și patru luni, strănepoată a lui Traian Zorzoliu.
Alături de aceștia au venit reprezentanți ai unor instituții de cultură reprezentative ale județului Olt (Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, Muzeul Județean Olt, Biblioteca Județeană Olt Ion Minulescu). Între cei care au vorbit despre istoricul și arheologul neobosit, cercetătorul, creatorul de muzee, pictorul și desenatorul, profesorul, scriitorul și, mai ales despre vizionarul Traian Zorzoliu au vorbit Mihaela Lală, directorul Muzeului Câmpiei Boianului Traian Zorzoliu, istoricul colonel în rezervă Victor Epure, Elena Jianu, fost director al Casei de Cultură Ileana Constantinescu, artistul plastic Marcel Duțu, unul dintre discipolii lui Traian Zorzoliu, consultantul artistic Valeru Ciurea din partea CJCA Olt, Claudia Duță de la Biblioteca Drăgănești Olt, Liliana Ghiță Boian, fost director al Bibliotecii Drăgănești Olt, preotul Mihai Vânătoru de la parohia Radomirești, Marian Bărăscu de la Asociația Rusidava Culturală, Petruța Lungu (căsătorită Pistol), (care a donat bibliotecii o carte despre neamul Lunguleștilor în care povestește și cum învăța de la Traian Zorzoliu să picteze) – verișoară primară cu Stela, soția celui comemorat, precum și frații gemeni Cristian și Gabriel Zorzoliu, fii lui Traian Zorzoliu. Grupul Melis a oferit publicului două momente muzicale. A fost prezentat scurt metrajul „10 ani fără genialul Traian Zorzoliu, om de artă și cultură (n. 1936-d. 2015)”, realizat de Cristian Zorzoliu și Vlăduț Zorzoliu despre viața și realizările omului de cultură Traian Zorzoliu, cu imagini de arhivă și mărturisiri ale acestuia, și un alt scurt metraj, cu titlul „Traian Zorzoliu – Gânduri și culoare”, realizat de bibliotecara Liliana Durigo.
Poate că ar fi benefică transcrierea tuturor discursurilor și punerea lor în pagină, într-un volum care să mai cuprindă și multe alte amintiri cu și despre Traian Zorzoliu, o emblemă culturală a județului Olt.
Cu gândul la nea Traian, așa cum îi plăcea să îi spună apropiații, am scris câteva versuri special pentru această întâlnire, versuri pe care le-am pus și pe muzică.
La o cafea, la nea Traian
Ne-a strâns istoria-ntr-un loc,
La o cafea, la nea Traian,
Să ne-amintim că fără el
Ne-a mai trecut un an.
Și ne privim în ochi, tăcuți,
Și ne-ntrebăm de ce
N-a mai rămas cu noi, aici,
Și nu știm unde e.
Ar fi glumit, cum știa el,
Un chip ne-ar fi făcut,
Dar stă acolo, undeva,
Nici trist, și nici tăcut.
Îl văd cum deapănă povești,
Din anticul trecut,
Și cum ne mângâie, discret,
Cu gândul nevăzut.
Îl simt aici, nevorbitor,
Dar grăitor în tot,
Mă amăgesc că n-a plecat,
Și să îl uit nu pot.
Nu știu de ne-ar mai fi iubit
Pe noi, toți cei rămași,
El, luptătorul ne-mblânzit,
Noi, un mănunchi de lași.
