Sărbătoarea Rusaliilor începe cu Moşii de vară, obicei ţinuţ în sâmbăta Rusaliilor, unul dintre cele mai importante dintre cele dedicate cultului morţilor. Se spune că sufletele celor morți părăsesc mormintele în Joia Mare şi timp de cincizeci de zile umblă libere pentru ca în sâmbăta Rusaliilor, după ce sunt înduplecate și îmbunate prin pomenirile care li se fac să se întoarcă în lumea de dincolo. Practicile ritualice sunt diverse: de la frunzele de nuc și usturoi sfințite la biserică și cu care se împodobesc porțile gospodăriilor, icoanele și mormintele celor morți până la pomenile cu mâncare, în special colarez și cireșe. Practicarea acestor ritualuri și obiceiuri străvechi se păstrează în majoritatea satelor Oltului. Legendele spun că Rusaliile (sau Ielele) sunt duhuri rele care se zice că s-ar arăta oamenilor în chip de tinere fecioare, de o frumuseţe rară. Se credea că acestea îi pedepsesc pe cei care nu respectă zilele închinate lor, provocând celor ce le întâlneau sau le vedeau jucând, boli pe care numai Călușarii le puteau vindeca, în cadrul unui ritual ce se desfășura și care avea putere de leac doar în aceste zile. De aceea, săptămâna Rusaliilor este cunoscută și ca săptămâna Călușului. Plantele de leac folosite împotriva Rusaliilor (usturoiul, nucul și pelinul) sunt unele dintre „armele” pe care le folosesc și Călușarii în cadrul ritualului de însănătoșire al celor „luați din Căluș” și care sunt „jucați” până la însănătoșire. Desigur că pentru a avea darul lecuirii, Călușarii aveau câteva obligații printre care aceea de a fi „curați”, adicăaveau interdicție de a se culca cu femei. De altfel, după depunerea jurământului la formarea cetei, Călușarii nu se mai despărțeau până la îngroparea steagului călușului. Abia atunci ei puteau reveni la casele și la soțiile lor. Călușarii trebuiau să aibă și o foarte bună condiție fizică pentru a putea juca toată săptămâna, uneori fiind nevoiți a juca la concurență cu alte cete, pentru a avea prioritate într-un anume loc (sau pur și simplu atunci când două cete se întâlneau). Chiar și în cazul săvârșirii ritualului de vindecare a celor luați din căluș aceștia erau nevoiți uneori să joace până la epuizare pentru că ritualul, odată întrerupt, trebuia luat de la capăt. Printre obiceiurile legate de Rusalii se află și acela al spălării picioarelor consătenilor, copii, adulți sau vârstnici, act de smerenie născut din spălarea de către Isus a picioarelor ucenicilor săi. Acest obicei se practică în memoria celor plecați, al Moșilor (cum li se spune strămoșilor, celor duși) și cuprinde o serie de practici rituale (între care împărțitul de colarez, cireșe și dulciuri) pe care Oltul încă le păstrează în partea de sud-vest a județului, în localitățile Tufeni, Ghimpețeni, Crâmpoia, Nicolae Titulescu și Văleni.
În lunea Rusaliilor anului 2025 am poposit la Crâmpoia, în gospodăria Titinei și a lui Georgel Spânu, care au anunțat că urmează să facă obiceiul spălatului pe picioare.
„— La noi așa este, se împarte și sămbătă, la Moșii de vară, și duminică de Rusalii, și astăzi, în a doua zi de Rusalii când se face și Spălatul pe picioare. Sâmbătă se împart oale și farfurii cu colarez, duminică bucate și colarez iar azi (luni, n.n.) colarez, prăjituri, sucuri și dulciuri pentru copii. Cei mari primesc și un pahar cu vin.”
„Se spală și copiii, și adulții, și oamenii în vârstă. Toți care vin sunt spălați pe picioare de gazda care i-a invitat sau care a anunțat că spală. La noi, în Crâmpoia, se face mai rar. Adică decât împart și atât. Nu prea mai spală pe picioare. Împart colarez și dulciuri. Nu mai e cum era odată, să se împartă, să facă masă și să vină copii, să se așeze la masă. Așa veneau. Acum nu.”
„La biserică mergem și sâmbătă, de Moși, și duminică, de Rusalii, și astăzi, în lunea Rusaliilor. Sâmbăta se merge la cimitir și se împarte acolo, peste morminte. Duminică, de Rusalii, se merge la biserică cu foi de nuc, cu usturoi. Astăzi (luni, n.n.) se face numai obiceiul dar se face și slujbă la biserică.”
Alexandra Rădulică are aproape 79 de ani și este mama gazdei care urma să facă Spălatul pe picioare, familia Titina și Georgel Spânu din Crâmpoia. Ea vine de la Nicolae Titulescu, localitatea în care locuiește și în care se mai practică – chiar dacă mai rar – acest obicei de Rusalii care este specific doar arealului pe care se află localitățile Tufeni, Ghimpețeni, Văleni, Nicolae Titulescu și Crâmpoia. Etnografa Rada Ilie spunea că obiceiul s-a practicat și la Șerbănești, localitate vecină cu Crâmpoia, dar în timp s-a pierdut. 
Pentru că doamna Alexandra Rădulica este o apropiată a bisericii, dă tonul începerii obiceiului cu rostirea unei rugăciuni: „Iar în zilele din urmă/Spuse Duhul lămurit/Că mulți vor fugi de turmă/Și de păstorul iubit./Atunci vor fi vremuri grele/Oamenii vor trăi greu/Și-nșelați de duhuri rele/Vor uita pe Dumnezeu./Astfel ne vorbește Duhul/Dar nimeni nu poate ști,/Timpul cu astfel de vremuri/Peste lume va veni./Priviți însă azi în lume/Vezi că-s atâtea nevoi/Și mulți lupi intră în turmă/Îmbrăcați în piei de oi/Poftele cele deșarte/Surorile lui Satan/Se-nmulțesc văzând cu ochii/Mai în fiecare an./Lăcomia de averi/Pe mulți creștini i-a cuprins/Și orbiți de-această mreajă/Sunt duși în focul nestins./De citești pe multe locuri/Vai, Doamne, te îngrozești/Numai crime, numai certuri/Numai lucruri diavolești./Și așa creștinii noștri/Merg din ce în ce mai rău/Se-nșală unii pe alții/Și-au uitat pe Dumnezeu./Nu cumva aceste vremuri/Despre care ni s-a spus/Sunt chiar acestea de astăzi/Când am uitat pe Iisus?/Privegheați, ne spuse Domnul/Nu-ncetați să vă rugați/Că nu știți ziua și ceasul/Când la cer sunteți chemați./ Amin.// Tanti Alexandra spune că este rugăciunea Duhului Sfânt, rugăciune pentru ziua de astăzi.
„—De când știi dumneata, tanti Alexandra, despre acest obicei?
— De mică. Am fost la țară născută, în comuna Nicolae Titulescu unde se mai păstrează și acum obiceiul.
— Cu cine se începe spălatul pe picioare și cum se procedează?
— Întotdeauna băieții sunt primii, de la cel mai mic la cel mai mare. Se pune apă în lighean, iar ligheanul îl așezăm pe foi de lipan. Putem folosi și frunze de nuc. Pentru spălat folosim săpun de casă și untdelemn. Ulei, nu untură. Pe timpuri se folosea seu de oaie iar piciorele spălate se puneau pe lână. Acum se pun pe frunze de lipan. Picioarele se spală în afara ligheanului, nu se bagă picioarele în lighean. Se șterg apoi cu prosop curat, se ung tălpile cu ulei și se face semnul crucii la fiecare picior.”
Titina, gazda, folosește apă călduță, de ploaie. Spune că este mai bună, alunecă. „După asta nu trebuie să te mai speli o lună” spune glumind. „Când se face cruce, se spune numele mortului pentru care faci spălarea. Îl spui în gând sau cu voce joasă. Acum, la spălatul picioarelor lui Nicușor Alex am făcut cruce pentru Nicolae, cel care ne-a lăsat aici casa și gospodăria (cu titlu de moștenire, n.n.). Întotdeauna se spală întâi bărbații, de la cel mai mic, la cel mai în vârstă. Pe urmă partea feminină.”
După Nicușor Alex urmează Georgel, soțul Titinei, apoi Alina, Carmen, Maria, Silvia și toți ceilalți invitați. 
Este spălată pe picioare și gazda, ritual făcut de către una dintre femeile invitate. După spălare se împart castroanele cu colarez, gris cu lapte, orez cu lapte și prăjituri. Fiecare după preferință, gazda a făcut de toate. Se aduce și dulceață și gem.
Urmează o nouă rugăciune rostită de Alexandra Rădulică, de data aceasta o rugăciune de dezlegare a mesei. „Din înălțimea cerului/O să vină la sfârșit/De-ai săi îngerii toții/El pe scaunul său/Ședea-va îmbrăcat în toată slava/Toți de pe pământ vor sta așezați în fața sa/Pe cei buni, pe aleșii săi, îi va despărți de cei răi/Cum desparte-n strunga lor/Oi de capre un păstor./Drepții în dreapta lui vor fi/Răii în stânga s-or găsi./Celor de la dreapta lui/Veniți, fiii tatălui/Moșteniți pe fericire/Azi cerească împărăție/Care vouă fu gătită/De când a mea e zidită/Căci am fost înfometat/Și mâncare voi mi-ați dat/Azi de sete m-ați văzut/Și-mi dădurăți de băut./Celor de la stânga sa/El apoi le-o cuvânta:/Voi din fața mea plecați/Duceți-vă și plecați/Unde este-al vostru loc/La Satan, acolo-n foc/Căci am fost înfometat/Și mâncare nu mi-ați dat/Azi de sete m-ați văzut/Nu-mi dădurăți de băut/Și străini pe lume-am fost/Nu-mi dădurăți adăpost/Am zăcut bolnav în pat/Și voi nu m-ați căutat/La-nchisoare-am fost zvârlit/Pe la mine n-ați venit/Vor veni cu dor și zor/Fiecare-n locul lor./Amin.//”
La final, apa din lighean este vărsată peste frunzele de lipan iar ligheanul este pus cu gura în jos pe acestea, de unde va fi luat în dimineața următoare.
În vecinătatea gospodăriei în care s-a săvârșit ritualul spălării pe picioare se află biserica din Crâmpoia, al cărei preot paroh este Nicolae Păsărică, preot care oficiază alături de preotul Marian Daniel Aldescu.
„— Are legătură spălarea rituală a picioarelor cu biserica, se înscrie în canoane?
— În canoane, nu. Dar este un obicei agreat de biserică pentru că și Mântuitorul a spălat picioarele ucenicilor. Acum, la Rusalii, femeile spală picioarelor consătenilor în amintirea morților lor, pentru că se face ritualul cu amintirea numelor celor morți din neamul lor, al fiecăreia.
— În care dintre aceste zile de Rusalii se împarte?
— În toate cele trei zile, de la Sâmbăta Moșilor de vară până azi, luni, a doua zi de Rusalii. Sâmbătă se împarte în cimitir, la morminte. Astăzi femeile care fac pomana asta, spală picioarele și împart coloarez, prăjituri și dulciuri la copii. Cu pomana de astăzi nu se vine la biserică să fie sfințită. Spun ele o rugăciune și le închină înainte de împărțală.
— Obiceiul se practică în toată această zonă a județului?
— Eu sunt din Văleni. Născut și crescut în Văleni, dar sunt plecat de 45 de ani. Și atunci când eram eu copil se practica. Acum nu mai știu dacă s-a mai păstrat. Oricum, am văzut la Ghimpețeni și la Tufeni cete mari, și cu copii, și mai în vârstă.
— Știu că uneori se duceau și murdari pe picioare la spălat.
— În glumă, la neamuri. Se pleca din capetele satelor, cel puțin două cete care se tot măreau pe măsură ce înaintau. Una pleca dintr-o parte, alta din cealaltă parte. Nu se duceau toți la aceiași oameni, pentru că erau mulți. Se duceau – și se duc și acum – la gazda care îi cheamă, că nu toată lumea îi invită să le spele picioarele, nu toată lumea face obiceiul.
— Gazda îi invită sau este lăsată poarta deschisă pentru ca ei să știe astfel că acolo se face spălarea pe picioare?
— Cei care fac, anunță: fac spălatul pe picioare. Dacă îl invită pe unul, știu toți din ceată că familia cutare spală pe picioare. Și, după ce îi spală pe picioare le împarte colarez sau dulciuri. Și un pahar cu vin, la cei mai mari, nu la copii. Că de-aia merg și cei mai în vârstă. E frumos când se păstrează obiceiurile.”
La nivelul Ministerului Culturii se derulează de mai mulți ani programul „Lista elementelor vii de patrimoniu cultural imaterial” care are menirea de a tezuriza toate acele obiceiuri, tradiții și ritualuri care fac parte din zestrea de cultură tradițională a poporului român. Pentru că obiceiul „Spălatul pe picioare la Rusalii”, alături de celelalte practici închinate acestei importante sărbători creștin-ortodoxe se practică și în alte localități apropiate dar aflate în județele vecine, Argeș și Teleorman, s-ar impune întocmirea documentației pentru o fișă comună dedicată înscrierii acestui obicei în numita listă.
