Premiera spectacolului de teatru „Sânziana și Pepelea”, o adaptare după piesa cu același nume, de Vasile Alecsandri, va avea loc joi 13 iunie 2024 la ora 19,30 la Centrul Cultural Tudor Gheorghe din Izbiceni. Spectacolul este rezultatul unei colaborări dintre actori amatori locali și actori din Slatina, oameni cu experiență de scenă, și reprezintă un pas important al comunității locale prin adăugarea unui plus de valoare culturală localității Izbiceni. Acești actori, elevi, profesori, dar și din alte categorii, au avut curajul și dorința de a fi parte dintr-o poveste mereu actuală, o poveste care poate fi și a zilelor noastre. Ei vor juca pentru consătenii lor, pentru colegii și prietenii lor un spectacol-fantezie pus în scenă de Valeru Ciurea, cel care a adaptat și textul piesei.
Putem spune, fără a greși, că din acest moment teatrul face parte din preocupările copiilor și tinerilor din Izbiceni iar Centrul Cultural Tudor Gheorghe mai scrie o filă în istoria culturală a acestei localități, alături de multe altele de dinaintea acestui spectacol de teatru. Distribuția piesei este următoarea:
PAPURĂ-ÎMPĂRAT …………………………………..Valeru CIUREA
SÂNZIANA ……………………………….. Ioana Alexandra VELICA
PEPELEA ……………………………………………… Ciprian STANCIU
LĂCUSTĂ-VODĂ ……………………………… Nicolaie Tony DINCĂ
PÂRLEA-VODĂ ………………………………………. Paul BĂLĂȘCAN
STOLNICUL LUI LĂCUSTĂ ………………………. Adina PENCEA
PĂCALĂ …………………………………………………….. Amalia ZARCU
TÂNDALĂ ………………………………………………… Adina RÎMARU
ZMEUL ……………………………………. Silviu Gabriel MIHALCEA
BABA RADA / ZÂNA LACULUI …………….. Andreea STANCIU
DASCĂLUL MACOVEI ………………………….. Marius STRECHE
MĂRICA …………………………………………………… Daniela GĂLAN
CRAINICUL ……………………………………………… David STANCIU
MUZICANȚII: …. Ion ODĂIANU, Aurel POPA
Vor avea loc trei reprezentații: prima în seara zilei de marți 11 iunie 2024, de la ora 19,30, în regim de avanpremieră pentru o parte dintre elevii elevii Școlii Gimnaziale Izbiceni; cea de-a doua, în seara zilei de 12 iunie 2024, de la ora 19,30, tot în regim de avanpremieră pentru alți elevi ai Școlii Gimnaziale Izbiceni, pentru pensionari și alți locuitori ai comunei; cea de-a treia reprezentație, în regim de premieră, în seara zilei de joi 13 iunie 2024, de la ora 19,30.