În județul Olt, sunt obiceiuri care au fost grav afectate de pandemia de coronavirus, ajungând ca prin unele dintre localitățile în care acestea existau, fie să se restrângă până la dispariție, fie abia să le mai întâlnești pe ici, pe acolo, în câte o încercare de revenire. În alte localități însă, unele obiceiuri parcă au renăscut cu vigoare sporită.
Este și cazul obiceiului Păzitul fântânilor (la Izbiceni) și al Iordănitului (la Vișina Nouă, Giuvărăști și Izbiceni). Obiceiul Iordănitului se întâlnește și prin alte localități din sudul județului Olt, în special în zona Romanațiului istoric, acolo unde obiceiurile și tradițiile locale sunt mai numeroase și s-au și păstrat mai bine, oamenii de aici ținând de tradițiile lor și nelăsându-le să piară cu ușurință. Desigur că acest lucru se întâmplă numai și numai datorită faptului că unii lideri locali (și nu mă refer nicidecum la lideri politici sau administrativi) și-au asumat rolul de păstrători și continuatori ai unor tradiții și obiceiuri specifice, care le dau lor și localităților lor o anume identitate și o recunoaștere în arealul în care trăiesc. Este cazul localității Izbiceni, unde Păzitul fântânilor rămâne un obicei statornic și un bun prilej pentru oamenii din această localitate de a se apropia unii de alții, într-un alt fel de socializare, una vie, reală și necesară, care face ca oamenii să empatizeze, să își cunoască unii altora bucuriile și necazurile și, de cele mai multe ori, să se ajute în situații mai grele sau chiar mai neplăcute pe care viața de zi cu zi le așează în calea lor.
La fel se întâmplă în Vișina Nouă unde din generație în generație s-a predat ștafeta Iordănitului așa cum numai acolo se mai face. „Garanții”, acei lideri locali despre care vorbeam, sunt cei care își asumă nu doar păstrarea și perpetuarea obiceiului Iordănitului la Vișina Nouă ci garantează și plata oricăror cheltuieli legate de desfășurarea obiceiului, de la costume și recuzită până la plata fanfarei pe care, de mulți ani, o aduc din Teleorman, fanfară care își începe activitatea în seara zilei de Bobotează, cu o plimbare prin localitate, urmată de o horă la care participă mai toată comunitatea.
În dimineața zilei de Sfântul Ion, încă de la ora 5,00, ceata de colindători pleacă spre cimitir unde are loc prima cântare închinată morților care au purtat numele de Ion (și nu numai), după care, ziua întreagă este dedicată colindatului pe la casele locuitorilor, Ioni sau nu, acolo unde colindătorii găsesc porțile deschise, semn că sunt bine veniți sau, de foarte multe ori, cei sărbătoriți primindu-i pe colindători la poartă, cu masa încărcată cu bunătăți, așteptând să fie Iordăniți pentru a le merge bine în anul care abia a început.
Ziua de sărbătoare se încheie cu o mare horă în centrul localității, după care garanții plătesc fanfara ai cărei membri, indiferent de vreme, vin să cânte la Vișina Nouă. Unul dintre lideri îmi spunea că pe timpuri se formau patru cete care plecau din cele patru colțuri ale localității. În timp, numărul cetelor s-a restrâns, ajungând la una singură, mai mare. Chiar dacă Iordănitul din casă în casă se mai face și la Vădastra, Vădăstrița sau Brastavățu, la Ianca, Potelu, Izbiceni și prin alte localități dunărene, obiceiul nu are dimensiunile pe care le-au păstrat cei din Vișina Nouă.
O revigorare substanțială (dacă este să ne raportăm la anul 2022) s-a întâmplat și la Giuvărăști, unde anul acesta, pe 7 ianuarie 2023, am întâlnit mai multe cete și oameni care, grupuri-grupuri, sărbătoreau această zi imporantă din calendarul creștin ortodox. A rămas încă, aproape intact, ritualul de a merge cu pomană în cimitire și a tămâia mormintele celor care au purtat numele Sfântului Ion (cu derivatele sale). Tot așa, în majoritatea bisericilor se fac parastase pentru morți, indiferent de numele pe care l-au purtat în viața lor pământeană.
Sunt fapte care ne bucură, pe noi, cei care urmărim de decenii evoluția acestor obiceiuri și tradiții locale și pentru existența cărora trebuie să aducem mereu mulțumiri celor care își sacrifică din timpul lor (uneori și din avutul lor) pentru ca acestea să nu dispară, învățându-i și pe copiii lor că au obligația morală de a le duce mai departe.
