Free Porn
xbporn

https://www.bangspankxxx.com
marți, noiembrie 5, 2024
AcasăLada cu zestreCARTEA DE UNIRE

CARTEA DE UNIRE

Să pui în cuvinte tot ceea ce s-a întâmplat la Getafe, la primul târg de carte românească organizat în Spania, mi se pare a fi un lucru (aproape) imposibil.
Giani Mircea Florescu, coordonatorul Centrului Cultural La Tierra Tracia – Asociación Romanați din Spania, este cel care se străduiește din 2018 încoace să coaguleze mișcarea culturală românească din Spania, aducând laolaltă reprezentanți de seamă ai artelor interpretative, ai literaturii, poeziei, artelor plastice și fotografiei pentru a bucura sufletele românilor din diaspora spaniolă pe de o parte, iar pe de altă parte de a păstra și promova valorile românești într-o țară în care foarte mulți români și-au aflat a doua lor casă.
Fie că se întâmplă la El Ejido sau la Getafe, la Madrid, la Torrejón de Ardoz sau la Alcalá de Henares, evenimentele inițiate și derulate de Centrul Cultural La Tierra Tracia – Asociación Romanați în colaborare cu alte asociații ale românilor din Spania realizează afirmarea identității și culturii naționale românești din Spania, prin intermediul artiștilor, actorilor, ziariștilor, scriitorilor români din țară și din diaspora, al membrilor comunităților românești din Spania.
Proiectul „Citește românește, gândește românește, trăiește și simte românește“ inițiat de Asociación Socio-Cultural Romanați în urmă cu patru ani a început să dea roade aproape imediat. Mulți oameni de cultură, instituții media și de spectacole au sprijinit ideea și au trimis cărți de toate genurile și reviste cu care Giani Mircea Florescu a pus bazele unei adevărate biblioteci publice în El Ejido, Almería, aceasta adresându-se atât adulților cât și, în mod special, copiilor românilor, pentru ca aceștia să-și poată păstra limba, obiceiurile și tradițiile românești.
Printre multele acțiuni inițiate de Asociación Socio-Cultural Romanați se numără și Târgul de carte românească organizat în perioada 7-9 octombrie 2022 la Getafe, Spania. Nu știu dacă Giani Mircea Florescu a prevăzut dimensiunile la care va ajunge acest târg sau cât de mult se vor implica editurile, scriitorii, poeții, actorii, artiștii plastici sau artiștii fotografi în desfășurarea acestui real eveniment cultural pluridisciplinar care a făcut ca inimile românilor prezenți să bată la unison, puternic și impresionant. Cert este faptul că ei, organizatorii, au fost copleșiți de numărul mare de participanți și de calitatea acestora. Edituri de carte românească din Irlanda, Turcia, Italia, Spania și România au fost prezente cu autori și standuri care mai de care mai bogate și mai interesante.

Dezbaterile având ca temă promovarea culturii române în diaspora dar și fenomenului emigrării din ultimii 30 de ani a românilor, prezentările de carte, expozițiile de fotografie, caricatură, costum popular tradițional, ceramică de Horezu, obiecte manufacturate, momentele de interpretare teatrală, alături de cântecele și dansurile românești vor rămâne mult timp în mintea participanților.

După ce i-au fost prezentate toate standurile cu cărți și a vizitat expozițiile organizate în cadrul târgului, domnul Gheorghe Cârciu, secretarul de stat pentru românii de pretutindeni a spus: „Sunt copleșit de ce am văzut astăzi aici, acest târg de carte de excepție, acești oameni minunați. Vă mulțumesc pentru emoția pe care mi-ați creat-o, vă îmbrățișez din tot sufletul meu și vă asigur că suntem alături de dumneavoastră, oriunde v-ați afla. Departamentul românilor de pretutindeni sprijină proiectele pentru românii care trăiesc în afara granițelor și oferă granturi pentru aceste proiecte. Aș dori să vă spun că Departamentul nostru nu face concurs de proiecte, ci finanțează proiecte care vin în sprijinul românilor. Nu sunteți, deci, nici la examen, nici la concurs. Trebuie doar puțin curaj, dacă întâmpinăm greutăți să nu renunțăm. Tot ce trebuie să facem este să colaborăm. Fiecare dintre voi, cei prezenți astăzi aici, sunteți parte din cultura și literatura românească. Trebuie să creăm această punte a dragostei între noi, a iubirii creștine și frățească, să ne respectăm unii pe ceilalți, să ne dăm mâna, să ne ajutăm. Am văzut aici, astăzi, oameni care, fiecare dintre ei, poate avea un proiect care merită finanțat. România este mândră de noi iar noi, la rândul nostru, trebuie să fim mândri de România.”
Am cunoscut la Getafe oameni minunați și dăruiți, scriitori și artiști plastici deosebiți, fără ifose sau accese de grandoare: Adrian Suciu, Vasile Muste, Felix Nicolau, Claudiu Traian Covaciu, Tic Petroșel, Justina Radu, Cristian Ghica, Gabriela Stan, Octavian Irimies, Viorel și Daria Șișu Ploeșteanu și mulți alții, dar am întâlnit și oameni cunoscuți, adevărați mesageri ai culturii române pe oriunde îi duc pașii. Un exemplu este poetul și criticul literar Nicolae Coande, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova.
Și, pentru că a fost vorba în principal despre cărți, nu puteau să lipsească de pe standuri cărțile și revistele editate și tipărite la Editura Hoffman, care a făcut și o primă donație de carte pentru biblioteca înființată de Centrul Cultural La Tierra Tracia – Asociación Romanați în El Ejido, Almería.
La târgul de carte l-am (re)întâlnit și pe criticul de artă Antonio Calderon de Jesus, un mare iubitor al culturii române și promotor al acesteia. Am avut privilegiul de a lucra cu domnia sa într-un proiect prin care au fost prezentați într-o impresionantă colecție de DVD-uri aproape două mii de artiști plastici români, de pe tot teritoriul României și din afara acesteia.

Antonio a fost alături de noi atât pe întreaga perioadă în care s-a desfășurat târgul de carte cât și după, prezentându-ne orașul Alcalá de Henares, care este inclus în Patrimoniul Umanității. Cu el am vizitat Casa memorială Cervantes, un muzeu cu intrare gratuită (așa cum tot gratuit am putut vizita două expoziții excepționale de caricatură, una având ca temă exploatarea copiilor, iar cea de-a doua, războiul din Ucraina).

 

Am văzut, de asemenea, Universitatea fondată de Cardinalul Jimenez de Cisneros la începutul secolului al XVI-lea, universitate ce a servit drept model pentru universitățile din Europa și America. Trebuie menționat faptul că orașul Alcalá de Henares a fost primul oras din lume construit pentru a găzdui o universitate, „orașul ideal”, supranumit Civitas Dei (Orașul lui Dumnezeu).

Evenimentul cultural intitulat „Feria del Libro Rumano, Getafe, Madrid” și la care, în cele trei zile, au venit mulți români dornici să vadă, să cunoască și să vorbească direct cu scriitorii și artiștii sosiți aici de prin toată lumea, avut ca organizatori Centro Cultural La Tierra Tracia (al cărui președinte este Giani Mircea Florescu), Casa Regional de Castilla la Mancha en Getafe (director Juan José García), și Casa Română de Cultură Getafe.

RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

O zi cât o veșnicie

Români în Andalucia nr. 36

Revista Cooltartis nr. 5

Oltenii &… Restu’ lumii

Recent Comments