Istoria vie la Conacul Goleștilor

A doua ediție a festivalului „Din vremea arnăuților și pandurilor” desfășurat în 26–27 septembrie 2026 la Muzeul Golești este o reconstituire istorică a perioadei de la sfârșitul epocii fanariote și începuturilor modernității românești.

Sâmbătă, 26 septembrie, domeniul Goleștilor a fost populat de grupuri de reconstituire istorică, în special Historia Renascita și 6 Dorobanți. Au fost amenajate tabere militare și civile, cu uniforme, echipamente, demonstrații și activități interactive.

Publicul a putut vedea inclusiv turnarea gloanțelor din plumb, scriere cu alfabet chirilic, confecționarea unor cărți poștale inspirate de epocă și activități legate de corespondența militară, dar bucătăria de campanie și alte bucătării improvizate, cu mirosuri și arome mai mult decât îmbietoare.

Andrei Pogăceaș, istoric militar, membru al Asociației Historia Renascita, din Pitești a făcut prezentarea a tot ce s-a putut vedea în Parcul Goleștilor în 26-27 septembrie 2026.

• Ce este cu această desfășurare de forțe aici, în parcul conacului Goleștilor?
• Reconstituim anul 1821 aici, la Golești, la conacul familiei Golescu, unde Tudor Vladimirescu a fost prins, în ultima sa noapte de viață. Sunt trei trupe aici: membrii Asociației Historia Renascita din Pitești, cu straie și echipamente din epoca fanariotă, mai exact de final de epocă fanariotă; membrii Asociației 6 Dorobanți din București, care au venit în uniforme de la 1830, de pe vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, și o trupă de muzică numită „Trei Parale” care cântă de vreo douăzeci de ani cântece românești din perioada secolului al XIX-lea. Sunt lăutari de pe vremea lui Anton Pann, Barbu Lăutaru și perioada aceea în care existau astfel de trupe, unele itinerante, altele care cântau prin bodegi, cântau pe la boieri. Pentru anul acesta am reușit să refacem pentru prima dată în istorie costumul pe care l-ar fi purtat Tudor Vladimirescu la 1821, nu doar croiul, ci și din materiale care erau folosite pe atunci, postav în general, și l-am refăcut așa cum apare echipamentul lui în imaginile vremii.

• Ce a văzut publicul aici la Golești a fost mai mult decât o lecție de istorie, a fost și prezentare de costume din perioada respectivă, de arme, de bucătărie, de multe alte lucruri. De unde v-a venit ideea să recreați istoria acestui segment istoric?
• Trupa și-a început activitatea cu zece ani în urmă, la Pitești, cu daci și romani, la care apoi s-au adăugat celți, v aregi (adică vikingi), apoi armata regală română din primul război mondial. În colaborare cu Muzeul Câmpulung Muscel avem detașamentul Mateiaș, în onoarea mausoleului de la Mateiaș. În urmă cu trei-patru ani am început acest proiect cu Tudor Vladimirescu și perioada fanariotă. Eu am un doctorat chiar pe armatele fanariote, terminat în 2012 și este o foarte mare plăcere și bucurie să pun în practică  ceea ce am studiat atunci. Avem relativ puține imagini din perioada cu trupe fanariote dar avem foarte multe descrieri. Noi reconstituim o mică parte din puzderia aia de trupe care existau, care mai de care mai colorate, unele chiar cu uniforme. Sper să ajungem într-o bună zi și acolo. Mai avem un proiect cu Horea Cloșca și Crișan pe care îl derulăm împreună cu prietenii noștri de la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. Mai avem în plan și alte perioade istorice dar, deocamdată, partea cu perioada fanariotă este una foarte exotică și foarte gustată, fiindcă suntem singurii din țară care refacem perioada asta: Daci, Romani, Primul Război Mondial, Perioada Medievală… Perioada fanariotă prinde foarte bine la public fiindcă este o perioadă care nu a prea fost studiată nici în perioada comunistă – atunci a fost demonizată, fanarioții erau considerați ultimii nenorociți, care au furat țara, care au jefuit, au făcut numai rele. Suntem trei istorici aici care ne ocupăm de perioada fanariotă, îl avem pe domnul profesor Tudor Dinu de la Universitatea București, pe domnul profesor Claudiu Neagoe de la Universitatea Pitești și eu. Îl mai avem și pe Radu Oltean care are o carte absolut superbă despre Tudor Vladimirescu și perioada lui, cu niște ilustrații absolut excepționale, cu un nivel de ilustrație care nu mai poate fi atins. Noi, cei care ne-am apucat de studiat epoca fanariotă acum, după perioada comunistă, în ultimii ani chiar am reușit să vedem că de fapt a fost o perioadă foarte interesantă atunci. Sunt și războaiele ruso-turce care distrug Țările Române, fiindcă ele au loc pe teritoriul celor două țări române extracarpatice. Situația nu era deloc bună dar studiind această perioadă vedem tot felul de nuanțe și tot felul de adevăruri și de realități care n-au fost studiate pentru că noi n-am avut specialiști pe epoca fanariotă, până la noi trei erau puțini istorici care se ocupau de perioada asta la noi. Este fain și pentru noi fiindcă descoperim o lume nouă. Ați văzut și recuzita pe care o avem.
• Există cerere pentru astfel de demonstrații, de lecții de istorie vie?
• Da, chiar există. Mai ales perioada asta fanariotă e la mare căutare. Publicul vine și gustă perioada asta – gustă chiar la propriu, pentru că avem și bucătărie, avem cafeaua, bucătăria cu dulcețuri și rahat – care era la modă atunci. Este o lecție de istorie vie unde lumea vine – în special copiii – și poate vedea și atinge diversele obiecte din acea perioadă, să ia parte la diverse ateliere. Încă nu avem ateliere interactive pe perioada fanariotă dar încet, încet o să le facem și pe acestea. Gândiți-vă că cei pe care i-ați văzut astăzi îmbrăcați ca în vremea fanarioților sunt aceiași oameni care sunt și daci, și romani, și celti, și armata regală. Noi le facem pe toate. Chiar dacă unii au părul lung, alții au barbă, astăzi sunt cei pe care i-ați văzut iar mâine dacă îi vedeți daci, vor fi daci. Oamenii noștri s-au obișnuit de atâția ani de când facem activitatea asta. Eu o fac din 2009, am început la Cluj. Intrăm în pielea personajului foarte bine pentru că facem niște povești ale fiecăruia, care de unde e. Exact cum fac actorii pentru rolurile lor.

  „Cafea, tutun, dulceți”

În loggia conacului Goleștilor, devenită neîncăpătoare pentru publicul prezent, pornind de la astăzi banala întrebare „Bem o cafea?”, istoricul Tudor Dinu a făcut o savuroasă prezentare nu doar a volumului bogat ilustrat scris de domnia sa, „Cafea, tutun, dulceți. Deliciile Orientului în țările române”, ci și o incursiune în viața socială, economică și politică a unor vremuri demult apuse, trecând în revistă tabieturi otomane împământenite și pe la noi, „… o erudită călătorie senzorială prin secolele XVII–XIX, explorând introducerea, asimilarea și evoluția cafelei, a tutunului și a dulcețurilor în Țara Românească și Moldova (…).”

În prezentarea cărții, editura Humanitas mai spune: „Această splendidă istorie ilustrată este totodată un ghid antropologic al acelui dolce far niente moldovalah, care ne dezvăluie un întreg univers social, menit să aducă în toate întâmplările vieții „mulțămire trupului și mângâiere sufletului”.”

Profesorul și istoricul Tudor Dinu are un fel de a povesti care te face să trăiești aproape senzorial ceea ce cuvintele domniei sale descriu.

„Cartea „Cafea, tutun, dulceți. Deliciile Orientului în țările române” reprezintă o invitație de a cunoaște și a ne bucura de plăcerile pe care le-au dezvoltat într-un mod atât de fascinant strămoșii noștri, savurând o cafea amară, turcească, însoțită de dulcețuri rafinate, de cofeturi, de șerbet. Cercetarea începe din momentul în care cafeaua și tutunul pătrund în Țările Române, mai exact în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, și se termină la 1859. Documentarea – care s-a bazat în egală măsură pe documentele istorice, pe literatura noastră de până la jumătatea secolului alXIX-lea, și pe studierea obiectelor ținând de recuzita cafelei și a tutunului păstrate în muzeele noastre – a durat cam doi ani și jumătate iar scrierea cărții cam un an.”

Muzeul Golești, locul în care se întâmplă multe

Soldați români, otomani, arnăuți, panduri, palicari și țărani români, vetre improvizate pe care se pregăteau mâncăruri specifice perioadei și etniilor, o cafenea improvizată, o tarabă cu delicatesuri, un atelier de caligrafie cu scriere chirilică și cu instrumentele acelei epoci, atelier de turnat plumbi pentru flinte, expoziții diverse cu arme, iatagane, baionete și stilete, personaje rupte din acele timpuri (de parcă actorii erau selectați în urma unui casting deosebit), multe alte atracții. Și public. Mult public. Printre toți aceștia l-am găsit pe Iustin Dejanu, managerul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești, cel care împreună cu o mână de oameni inimoși, specialiști și istorici dau suflet acestui miracol cultural și istoric, muzeul Goleștilor.

• Ce se întâmplă în aceste două zile aici, la conacul Goleștilor?
• O adevărată desfășurare de forțe, arnăuți, panduri, armata română, ieniceri… Ne-au ocupat conacul, au ocupat Parcul Goleștilor, au pus stăpânire pe el. Au venit înarmați până în dinți, și-au întins fiecare tabăra, fac mâncare ca în vremurile lor, toarnă plumbi pentru flinte, își ascut iataganele și hangerele. Ne explică și nouă, publicului, ce arme folosesc, ce veșmintele îmbracă. Ceea ce vedeți aici desfășurat în tabăra de la Golești, este rezultatul unei munci foarte laborioase de cercetare asupra vremurilor fanariote. Sunt istorici, sunt toți oamenii foarte bine instruiți, cu doctorate și cărți scrise, care au făcut multă cercetare, care au investit foarte mulți bani pentru a-și cumpăra recuzita pe care o vedeți. Sunt oameni care fac ceea ce fac din pasiune, nu câștigă averi din povestea asta, nu este o afacere, este pur și simplu rodul pasiunii.
• De ce la Muzeul de la Golești?
• Pentru că multe se învârt în jurul Muzeului de la Golești. Domnul profesor Tudor Dinu ne spunea că la Golești a găsit conexiuni către foarte multe orizonturi ale cercetării istorice. Atât arnăuți și panduri, atât delicii ale perioadei fanariote, atât Tudor Vladimirescu care și-a petrecut aici ultimele zile de libertate. Acum face cercetări în domeniul viei, vinurilor și rachiurilor. Noi, aici, îmbinăm foarte multe elemente. Gândiți-vă că acest conac al Goleștilor a traversat acea perioadă istorică pe care dumnealor o resuscitează aici, o redau publicului. Conacul construit de Stroe Leurdeanu este de dinaintea domniilor fanariote, datează de la 1640. Este adevărat că boierii Golești, mai ales Stroe Leurdeanu, au fost un adversari al domniilor fanariote și adversari ai boierilor de origine grecească, ai cantacuzinilor, însă au traversat perioada fanariotă care a lăsat urme asupra acestui domeniu de la Golești. Sunt foarte multe conexiuni între Golești și perioada fanariotă, între Golești și familiile cu care se înrudeau, cu familia Craioveștilor, cu familia Brâncovenilor și așa mai departe.
• Am observat că deși prezentarea suna ca o lecție de istorie, publicul a stat foarte atent și… răbdător.
• Da, pentru că sunt spectaculoși, și nu doar prin veșmintele pe care le poartă și prin recuzita meticulos reconstituită. Prin ceea ce facem aici, tinerii, copii, toți cei care participă învață istoria noastră cea adevărată. Suntem la a doua ediție a acestui festivalul, dar înainte de asta noi am avut mai multe colaborări și cu domnul profesor Tudor Dinu, și cu domnul profesor Claudiu Neagoe, și cu domnul profesor Cătălin Drăghici – cel care a ilustrat foarte multe manuale și cărți de istorie – și, de asemenea, cu domnul Radu Oltean, care este printre cei mai buni desenatori și ilustratori de cărți de istorie. Toate astea se traduc în adevărate lecții de istorie. Noi am avut nenumărate sesiuni cu studenții de la istorie pe partea fanariotă. Domnul Claudiu Neagoe a făcut în fiecare an câte o sesiune de comunicări științifice cu studenții domniei sale aici, la Golești. Tot aici am avut prezentări de vestimentație și de arme din acea epocă. De cel puțin șapte-opt ani colaborăm în acest domeniu și într-adevăr sunt lecții de istorie pentru că și noi avem un rol didactic aici.

Ultima noapte a lui Tudor Vladimirescu

În seara zilei de sâmbătă, 26 septembrie 2026, unul dintre cele mai așteptate momente a fost reconstituirea arestării lui Tudor Vladimirescu, petrecută în ziua de 21 a lunii mai 1821, cu punerea în scenă a taberelor militare ale arnăuților (gărzile înarmate din perioada fanariotă) și ale pandurilor lui Tudor Vladimirescu, Conacul Golești[1] fiind spațiul unde Tudor Vladimirescu și-a stabilit ultima tabără militară și și-a petrecut ultimele zile de libertate, între 18 și 21 mai 1821, înainte de a fi capturat. Au fost reconstituite dialogurile și starea de spirit de atunci, publicului primind o lecție vie de istorie exact în spațiul în care s-a produs evenimentul.

Seara, lăutarii de la Trei Parale au susținut un concert pe „scena” improvizată în Parcul conacului boierilor Golești, spre bucuria și încântarea atât a publicului cât și a actorilor participanți.

[1] Conacul familiei Golești a traversat întreaga perioadă fanariotă (1711/1716 – 1821), fiind un martor cheie al transformărilor sociale și politice. A fost și refugiu dar și centru politic. Datorită fortificațiilor sale, conacul a servit adesea drept punct de întâlnire pentru marii boieri pământeni care complotau sau negociau cu domnii fanarioți numiți de la Istanbul.