În urmă cu câțiva ani, Nicolae Doboș, cantautor și poet, fondatorul și liderul Trupei Arhaic, a inițiat o serie de evenimente culturale itinerante, sub denumirea generică „Jurnalul Trupei Arhaic”. Nume importante ale muzicii folk, ale poeziei și literaturii se alătură an de an, eveniment de eveniment, acestui demers cultural devenit practic național.
În 16 mai 2026 „Jurnalul” lui Nicolae Doboș a ajuns în județul Harghita, la Izvorul Mureșului, pentru un spectacol sub titulatura „Spirit românesc. Jurnalul de la Voșlăbeni”. Organizat cu sprijinul Primăriei şi Consiliului Local Voşlăbeni, al Căminului Cultural Voşlăbeni şi al Consiliului Judeţean Harghita evenimentul desfășurat la Ferma Tinca i-a avut ca invitați pe Mihaela Stoica, din Giurgiu, Grupul Folk Voşlăbeni, pe Valer Moldovan, din Harghita, Grupul „2 din 71” (Alfredo Marius Moldovan şi Octavian Malacu) din Harghita, pe poetul Nicolaie Dincă şi pe etnologul Valeru Ciurea, din Olt.
M-a bucurat, ca de fiecare dată, revederea cu acești oameni minunați și poveștile lor uimitoare. După Jurnalul de la Moisei am stat îndelung de vorbă cu Nicolae Doboș, inițiatorul acestui fenomen cultural. Îmi spunea atunci cum a reușit să creeze acest grup de oameni dispuși să-și sacrifice din timpul lor, din confortul personal și chiar din bugetul propriu: „De-a lungul timpului te intersectezi cu astfel de oameni de calitate în diferite spectacole, concerte, atunci când ești invitat într-un loc sau în altul. Și îți formezi o părere despre un cântăreț, un cantautor, un poet pe care îl cunoști atunci, sau un scriitor. Și atunci selectezi. Pentru că, desigur, este vorba despre o selecție aici. Eu n-am făcut grupul acesta de azi pe mâine. Am stat foarte mult și am studiat. Eu sunt maramureșan și am o „boală” – în ghilimele. Nu suport bețivii. Când ai de făcut o treabă de artă, de cultură, când trebuie să transmiți un mesaj cultural vreau ca acel om să fie lucid. La noi chiar trebuie să fie o atmosferă de creație, de cultură adevărată. Fiecare își transmite mesajul său.” 
— Nicolae Doboș, este greu sau ușor să organizezi astfel de întâlniri de suflet așa cum sunt aceste Jurnale inițiate de tine?
— Astfel de evenimente nu se realizează singure, de la sine, trebuie depus oarecare efort, trebuie vorbit cu cei care vor să se implice, cu administrațiile locale sau județene, cu alți parteneri. Uneori ți se arată ușa dar trebuie să intri din nou pe fereastră, cum se spune. Nu trebuie renunțat. Trebuie făcuți să înțeleagă faptul că oameni din diverse zone geografice și cu preocupări diferite pot și vor să vină și să se unească sub ideea aceasta, a promovării valorilor culturale și spirituale adevărate.
— Deja sunt câțiva ani de când duci prin țară, în special prin acea parte de țară în care românii au mai multă nevoie de alți români, de trăire românească. Nu întâmplător evenimentele voastre au ca un subtitlu, sau mai degrabă ca moto, Spirit românesc.
— Așa cum îți spuneam la Moisei, după ce am văzut copiii aceia care cântau și recitau poezii îmbrăcați în portul popular specific și în grai maramureșean, este greu să îți stăpânești lacrimile. Și, chiar dacă mă repet, spun că asta nu înțeleg politicienii sau, știu eu, administratorii temporari ai unor localități când spun că nu sunt fonduri, cum zic ei. Trebuie să faci ceva pentru aceștia, să nu lași astfel de copii să se rătăcească, să se piardă. Grupul nostru, când mai lărgit, când mai restrâns, se dăruiesc trup și suflet ideii de perpetuare a valorilor noastre culturale, de la cultura tradițională la muzică, literatură, artă plastică, dans, teatru… Atunci când acești oameni nu se vor mai implica, nu se va mai face nimic dar trăiesc cu speranța că asta nu se va întâmpla.
Valer Moldovan, poet și cantautor implicat profund în promovarea muzicii folk și a poeziei (așa cum de fapt sunt toți care de-a lungul timpului s-au alăturat demersului lui Nicolae Doboș, inițiatorul acestui act cultural de excepție) vine din Miercurea Ciuc, așa că putem spune că aici, la Izvorul Mureșului, este mai de-al casei. El a participat la toate spectacolele organizate de Nicolae Doboș sub acest generic dar eu l-am întâlnit doar anul trecut, în 2025, la un eveniment similar desfășurat într-o primă ediție la Moisei.
- Valer Moldovan, tu ai fost artizanul evenimentului de aici, de la Voșlăbeni?
— Nu, dar l-am pus la cale cu Nicu Doboș.
— De când ești implicat tu în Jurnalul acesta cu și de spirit românesc, menit să ducă poezia și muzica folk (și nu numai) acolo unde acestea ajung mai greu sau nu ajung deloc?
— Chiar de la prima ediție, care a fost la Gheorgheni, ceva mai sus decât suntem acum aici, la Izvorul Mureșului.
— De atunci ați avut, anual, cel puțin câte un astfel de „Jurnal”?
— Au fost, poate, și câte două. Oriunde am găsit înțelegere și deschidere să facem.
— Cui vă adresați? Întreb asta pentru că știu că în zona aceasta locuitorii sunt preponderent unguri sau secui. Vin aceștia la spectacolele voastre?
— La prima ediție au fost mai mult unguri decât români! Sunt oameni în această parte de țară, fie români fie unguri, care nu au prea auzit de folk. Este un gen muzical care nu este comercial, nu prea constituie un punct de atracție pe partea concertelor. Deci publicul este cumva restrâns, dar în același timp cu cel mai mare suflet.
— Ținând cont de faptul că voi promovați și cântecele din tematica, așa zis, patriotică, cum reacționează publicul acesta amestecat?
— Uneori evităm astfel de cântece, sau poezii, dar se mai întâmplă. De pildă, la prima ediție a venit Cristian Buică, a cărui tematică poetico-muzicală cam asta este, de pe timpul Cenacului Flacăra. A cântat, și au cântat și ungurii cu el. Știau piesele de când erau în armată și le-au pus la suflet.
— Ca să participi la un astfel de eveniment înseamnă să faci un efort substanțial, și fizic, și psihic, și chiar financiar. Pentru că, până la urmă, prin participarea voastră, faceți aproape un fel de voluntariat.
— Nu aproape, chiar facem voluntariat. Mie îmi place să fac asta, să fac voluntariat în a duce muzica și poezia acolo unde ea nu este. Am și un grup de copii pe care îi învăț să cânte, să interpreteze. Mă ocup de ei benevol, la Mercurea Ciuc, la un centru cultural al episcopiei creștin ortodoxe.
— După toate spectacolele la care cânți, cum vezi tu viitorul acestui gen muzical și al poeziei?
— Tot mai restrâns. Societatea românească actuală acceptă foarte greu ideea de cultură, de spirit, de cunoaștere.
— De ce oare?
— Cred că totul pleacă de la felul în care politicul s-a implicat sau, mai degrabă implicat negativ în viața socială. Este părerea mea. Au lovit, cu sau fără voie – nu știu -, au lovit în învățământ, în cultură în general, în cercetare. Toate astea au avut ca rezultat înrăirea oamenilor, îndepărtarea unora față de de alții. I-a făcut intoleranți, predispuși la violență, și prin limbaj, și prin comportament.
— Și genul acesta de evenimente culturale create și susținute de voi, crezi că este suficient ca o contrapondere? Câți oameni ar trebui să se implice în așa ceva, astfel încât poezia și muzica să nu fie singurele vârfuri de lance în culturalizare? Ar mai trebui pus ceva?
— Multe, multe! În primul rând, totul pleacă de la educație, de la procesul de învățământ. Eu, la 57 de ani, încă țin minte poezii învățate în liceu sau în școala generală.
— Când ai început să cânți muzică folk?
— Pe la 14-15 ani.
— Se cânta la tine în familie?
— Nu, dar m-a impresionat genul acesta muzical. Ascultam joia seara la radio, pe întuneric, că nu era curent electric. Aveam un radio din acela portabil, cu baterie, cu tranzistori. Era Cenaclul Flacăra. Asculta de câte două-trei ori aceeași ediție ca să pot să scriu cântecele. Scriam câte un pic, n-apucam să duc până la capăt dar continuam altă dată, când se mai difuza. Și așa, în timp, le-am scris pe toate. Mi-am făcut un caiet cu cântecele respective.
—Acum se mai aude destul de puțină muzică folk la radio.
— Aici, la noi, în fiecare sâmbătă, la Radiu Târgu Mureș au trei ore de muzică folk.
— Da, dar probabil noaptea, la ore la care nu prea ascultă nimeni!…
— Nu, la amiază. De la ora 13,00 până la ora 16,00. Și nu la un radio local ci la radioul regional Târgu Mureș, al radioului public. La radiouri private, nu. În privat se merge pe comercial. Mai apar și articole în presa locală. Eu colaborez foarte bine cu presa. Am lucrat și în media, și în radio, și în scris. Am publicat și poezii, și nuvele. Felul acesta de a fi a devenit pentru mine mod de viață.
Înainte de Voșlăbeni (Izvorul Mureșului), pe Mihaela Stoica, una dintre vocile de aur ale folkului românesc, am văzut-o și ascultat-o în spectacole la Slatina și la Moisei.
— Mihaela Stoica, ce înseamnă pentru tine întâlnirile de suflet poetico-muzicale inițiate de Nicolae Doboș?
— Pentru mine sunt o terapie. Eu sunt un om pasionat de muzica folk încă din copilărie. Mi-am dorit din tot sufletul ca indiferent cât de târziu ar fi în viață, să fiu alături de idolii mei din muzica folk. Lucru care s-a realizat.
— În genul acesta de întâlniri, care poartă titlu generic Jurnalul, se întâmplă, de multe ori, să fie mai mult voluntariat. Știu că au fost situații în care și drumul până la eveniment și înapoi l-ai făcut pe cheltuiala ta.
— Se poate întâmpla, dar ca o excepție. Iată, venim – cum este cazul și aici -, într-o zonă în care românii conviețuiesc cu ungurii. Ei, românii care sunt aici, mai puțini sau mai mulți, au nevoie de o astfel de relație. În primul rând, mie îmi place să promovez muzica folk. Îmi place să nu fie uitată. Și pentru asta, da, fac voluntariat în muzica folk dacă este cazul. Plus că zona asta îmi aduce aminte de istorie, de faptul că este țara noastră, este frumoasă.
— Publicul acestui gen de spectacole este, de obicei, restrâns.
— Da. Prefer însă un public restrâns, dar să fiu ascultată. Nu îmi place să am foarte mulți oameni în public, să fie gălăgie. Cei care mă ascultă, să înțeleagă ceea ce vreau să transmit prin muzica folk. Prefer, deci, un public mai puțin numeros, dar cu oameni de calitate, care iubesc acest gen muzical.
Cred că sunt puține situațiile în care un astfel de grup de prieteni, constituiți într-o adevărată familie, își pun sufletele în lumina privirilor celor doritori de frumos, de bunătate, de dragoste de cuvântul scris și de cel cântat. Și o parte, și cealaltă își găsesc astfel o rară liniște în jurul unor chitări, a unor sentimente transpuse în vers, iar oamenii descoperă că pot fi sinceri, pot fi apropiați și se pot îmbogăți sufletește reciproc.
A fost, de data aceasta Izvorul Mureșului și Voșlăbeniul, cu Ferma Tinca, gazda evenimentului. Urmează alte Jurnale de-ale lui Nicolae Doboș și grupului său de oameni minunați.
Filmul evenimentului poate fi vizionat pe Youtube, accesând linkul:
Foto: Cornelia Ciurea
