Perioada sărbătorilor de iarnă care începe cu Sfântul Nicolae, pe 6 decembrie și se încheie cu Sfântul Ion, pe 7 ianuarie, este una dintre cele mai frumoase perioade din an, atunci când (mai) toată lumea se ghidează după dictonul transformat în vers de colind: „De Crăciun, fii mai bun…”. Cât de mult și cât de sincer se mai colindă în zilele noastre este subiect permanent de cercetare etno-sociologică. Cert este faptul că cete sau grupuri mai mici sau mai mari de colindători încă mai străbat satele oltene ducând bucurie în casele celor care primesc colinda. Un astfel de dar este făcut și în localitatea Corbu, din județul Olt unde, de câțiva ani, un grup de tineri vin tocmai din Timișoara să colinde alături de copii și tineri din localitate. 
Acest fapt se datorează unei fericite întâlniri între doctorul Ionuț Puenea, medic de familie în Corbu, și Tibi Janai, venit din capitala Banatului și căruia i s-a lipit de suflet această zonă în care, începând cu anul 2019, vine de două ori pe an împreună cu tineri voluntari spre a oferi sprijin moral și material copiilor și tinerilor din Corbu, o dată în vară și o dată în perioada sărbătorilor de iarnă.
Am profitat de weekendul cu colinde de anul acesta pentru a sta puțin de vorbă cu domnul Tibi Janai, Prezbiter al Bisericii Betel Timișoara.
— Dumneavoastră intreprindeți la Corbu, ceva care s-ar încadra în categoria faptelor rarisime, să colindați pe la gospodăriile sătenilor de aici, venind de la aproape cinci sute de kilometri depărtare.
— Din anul 2019 venim să colindăm la Corbu, în județul dumneavoastră. Dar nu venim doar să colindăm în preajma Crăciunului. Mai avem și o tabără de vară pe care o facem la Corbu, timp de o săptămână, pentru copiii din această comună. Tabăra se desfășoară în parteneriat cu Școala și cu Primăria din Corbu. Acțiunea de Crăciun vine firesc, în continuarea acestei tabere începută după cum spuneam, în anul 2019, cu excepția Crăciunului din anul 2020, an de pandemie, în care nu s-a putut face din cauza restricțiilor epidemiologice impuse de autorități.
— Cât de greu este să demarezi un astfel de proiect în care să reușești și performanța de a implica o bună parte a comunității?
— Am găsit o deschidere foarte frumoasă aici. Domnul doctor Ionuț Puenea a fost cel care a înlesnit relația și cu Școala, și cu Primăria, ca să nu mai spun că în calitatea domniei sale de medic de familie, cel care cunoaște poate cel mai bine oamenii, problemele acestora și starea lor socială, a știut să ne prezinte oameni care chiar aveau și au nevoie de puțin sprijin și de puțină bucurie în viața lor. Pentru că, de fapt, așa a început totul, în urma unei misiuni în zonă, când am adus și am donat instrumentar medical, materiale sanitare, materiale de igienă, medicamente dar și alte lucruri folositoare oamenilor care nu aveau posibilități materiale să și le procure. Ulterior, din discuțiile purtate cu domnul doctor s-a născut ideea acelei tabere de vară pentru copii la care s-a adăugat, iată, această idee, de a colinda de Crăciun și de a oferi daruri.
— Cât de mult este implicată comunitatea locală în acest proiect?
— Noi venim cu un grup de tineri cu care colindăm însă accentul îl punem pe comunitatea locală de aici, din Corbu. În fiecare an am făcut în așa fel încât copiii, cel puțin cei mai mari, să participe împreună cu noi, lucru care se întâmplă, adică mergem împreună și colindăm la câteva case, cât ne permite timpul. Avem patru grupe de vârstă: până în 8 ani, grupa 8-10 ani, grupa 10-13 ani și grupa 13 plus care include orice persoană dorește să vină împreună cu noi să oferim bucurie și nu doar atât, pentru că noi ducem, în măsura posibilităților, daruri celor mai nevoiași, celor neajutorați.
— Știu că de obicei, oamenii și cu atât mai mult autoritățile locale și școala sunt reticente atunci când aud de implicarea unui anume cult religios, altul decât cel creștin ortodox cu care ei sunt obișnuiți.
— Am fost și noi impresionați în mod plăcut pentru că nu ne așteptam la o deschidere atât de mare din partea tuturor, în special din partea părinților copiilor care au înțeles că ce facem noi aici împreună cu copiii lor și cu ei excede laturii strict religioase. Ei au văzut că noi am făcut totul la vedere, au văzut că nu avem un interes ascuns ci am făcut și facem ce facem doar pentru ca și părinții, și copiii lor să simtă și să cunoască dragostea lui Dumnezeu. Asta este tot ceea ce ne dorim și asta este și ceea ce ne învață și Biblia la urma urmei.
— În ultimii ani, cu toate că biserica are încă unul dintre cele mai mari procente de încredere din partea populației, se observă o scădere a interesului pentru religie. Care ar fi, din punctul dumneavoastră de vedere, cauza?
— Întradevăr, trendul este descrescător. Și el vine dinspre occident spre România. Trebuie să recunoaștem că în momentul în care crește bunăstarea oamenilor, scade credința. Pentru că oamenii încep să se încreadă mai mult în posibilitățile lor, să creadă mai mult în valorile materiale și astfel se crează impresia că poți fi stăpân pe viața ta. Și atunci, cumva, Dumnezeu începe să fie exclus.
— Dacă pe timpuri dictonul „Nihil sine Deo” însoțea tot ce se întâmpla sau construia în viața oamenilor iar icoana era nelipsită din orice casă Dumnezeu era mult mai prezent în gândurile și pe buzele credincioșilor. Ce s-a întâmplat între timp, ce a făcut ca icoana să nu mai fie unul dintre elementele importante din casa omului?
— În timpurile mai vechi, când traiul era mult mai greu decât acum, oamenii îl căutau pe Dumnezeu. Astăzi, acele lipsuri nu mai există. Și așa s-a născut această discrepanță: a crescut potențialul material și nivelul de trai, iar credința a scăzut. Eu am făcut și Facultatea de teologie și vă pot spune că iconografia avea rolul de a prezenta scene din Biblie atunci când aceasta nu era la îndemâna oricui, cum este acum. Credința în Dumnezeu există în întregul popor. Și spun asta pentru că știu că marea majoritate a românilor, atunci când sunt confruntași cu o problemă, apelează la Dumnezeu. Doar atunci se duc către Dumnezeu. Nu aceasta este voia lui Dumnezeu, doar când ești în nevoie să vii la El și până atunci să îți conduci viața după propriul scop.
— Un astfel de proiect presupune cheltuieli, începând cu deplasarea, cu cazarea și masa, cu materialele consumabile, cu darurile pe care le faceți și câte altele. Cum reușiți să gestionați toate aceste cheltuieli?
— Toate fondurile alocate provin din biserica noastră, adunate din colecte speciale de la membri în biserica noastră. Ne bazăm exclusiv pe sprijinul membrilor comunității noastre, fie de aici, din Scornicești și din zonele adiacente, fie din Biserica noastră de la Timișoara. Acum, de exemplu, am venit cu aproximativ 300 de pachete cu daruri pentru copii obținute doar prin sprijinul comunității noastre.
— Mai sunt 10 zile până la Crăciun și totuși dumneavoastră ați început a colinda de acum. De ce nu mai în ajunul Crăciunului?
— Pentru că majoritatea tinerilor cu care venim aici sunt implicați în mai multe proiecte și au putut veni la Corbu doar în această perioadă. Și pentru că nu ne dorim să blocăm alte proiecte am ales o perioadă cât mai aproape de sărbători în care și ei să poată participa și astfel să nu rupem nici noi firul acțiunilor noastre cu care oamenii de aici deja s-au obișnuit, care au intrat cumva în tradiția locului. Astăzi (14 decembrie 2024, n.n.) am avut un spectacol la Căminul Cultural din Corbu la care au participat cred că peste 250 de copii. Practic, toți copiii din Corbu au participat la această serbare la care i-am provocat și pe ei să pregătească colinde și alte obiceiuri de iarnă și, împreună cu tinerii noștri să realizeze un spectacol absolut deosebit. Acum am plecat cu colindul prin localitate lucru pe care îl vom face și mâine pentru că doar atât avem la dispoziție, acest week-end.
— După toți acești ani în care copiii și tinerii au primit o serie de învățături, cum îi vedeți, care credeți că este nivelul lor de dezvoltare spirituală și cum vedeți viitorul lor?
— Chiar dacă timpul de o săptămână alocat acestei tabere este unul cât se poate de scurt și de neîndestulător, din discuțiile purtate cu acești tineri și cu părinții lor am observat că feed-back-ul este unul pozitiv, copiii și-au schimbat modul de înțelegere și de comportament, au înțeles care sunt lucrurile rele și care sunt cele benefice în viața lor. Dar toate se schimbă cu ajutorul lui Dumnezeu, nu putem noi schimba nimic de azi pe mâine, chiar dacă ne-am dori ca aceste schimbări să se întâmple repede. Mizăm pe faptul că învățătura pe care noi o dăm îi va îndemna spre biserică pe copiii și tinerii de aici care vor migra, în cea mai mare parte, cu siguranță, spre orașe, pentru că nu vor avea ce face aici. Asta îți propune orice proiect misionar. Noi nu ținem neapărat de cultul nostru. Ne-am dori ca învățăturile Scripturii, în orice biserică le împlinesc, să îi ajute. Și sigur îi va ajuta.
— Mă gândeam la faptul că dumneavoastră, cultul pe care îl reprezentați, este dezavantajat în raport cu religia creștin ortodoxă, care se predă în școli.
— Nu consider că suntem dezavantajați, pentru că lucrarea noastră nu este pentru viața pământeană, noi credem în ce spune Scriptură: „Ce facem pe pământ va fi răsplătit în cer”. De aceea noi nu considerăm că biserica ortodoxă ar fi un vrăjmaș ci că împreună suntem lucrători în Împărăția lui Dumnezeu. De aceea spun că tot ce găsim noi în Scriptură se regăsește și în Biblia ortodoxă și de aceea nu suntem deloc dezavantajați. Ne bucurăm să fie avantajați copiii și tinerii pe care îi învățăm, ca ei să-și schimbe viața în așa fel încât să trăiască după standarde morale după voia lui Dumnezeu.
— Simțiți că ar trebui făcut mai mult pentru acești copii și tineri?
— Desigur, pentru că lucrurile acestea făcute sporadic se șterg. La urma urmei, copiii, după o săptămână de tabără cu noi, revin în același contex cultural, în aceeași comunitate, în relațiile acestea sociale foarte distructive în care trăim cu toții și care, efectiv, le distrug viețile. Am rămas întristați, după perioada de pandemie în care nu am mai putut veni, să aflăm că s-au întâmplat niște lucruri nedorite, cauzate de rețele sociale în primul rând dar și de contextul cultural care nu este deloc benefic dezvoltării normale a copiilor și tinerilor. Noi, cu toții, trebuie să nu obosim explicându-le despre lucrurile nocive din viața lor și cum să le evite. Pentru că până la urmă Dumnezeu vrea să fim fericiți, nu vrea să fim în suferință.
— Eu cred foarte mult în liderii spirituali locali, în cei care au capacitatea, calitatea, darul și harul de a unii oamenii în a face lucruri frumoase, benefice și individului și comunității, spre un bine comun. Cei care fac asta din pornire lăuntrică, nu din mercantilism. La nivelul județului Olt, unul dintre acești oameni este și doctorul Ionuț Puenea.
— Relația noastră cu doctorul Puenea a plecat de la un scaun de stomatologie pe care l-am adus în zonă. Am simțit că dorește binele comunității și ne-a asigurat de deschiderea pe care comunitatea ar avea-o. Ulterior am avut mai multe discuții, și aici și la Timișoara. Așa s-a născut ideea taberei pentru copii. Aici, în Oltenia, am observat un lucru foarte frumos. Autoritatea pe care o au medicul, primarul și șeful de post. Aceștia chiar au autoritate aici. La noi, în zona Banatului, această autoritate nu mai există. Când cele trei autorități spun „Sunteți bine veniți!”, toată comunitatea înțelege că cei cărora li se adresează urarea sunt testați, ca să zic așa, că au primit girul acestora. Și mai este ceva care m-a impresionat aici și anume faptul că de fiecare dată, în toți acești ani de când mergem cu colindul în Corbu, atunci când eram primiți la primărie, primarul purta banderola tricoloră.
— Cred că respectul pentru tricolor este extins la nivel de localitate pentru că am observat și eu că din 10 case, cel puțin 7 aveau tricolorul arborat la poartă.
— Asta denotă faptul că suntem un popor patriot.
Spectacolul oferit sâmbătă 14 decembrie 2024 de copiii din Corbu la Școala Gimnazială din localitate a fost unul de excepție la care au participat peste 200 de persoane. Emoționant.
La fel de emoționante au fost și momentele în care după spectacol, grupuri de copii au plecat să colinde prin Corbu, în special pe la oameni cărora rar le mai calcă cineva pragul. Poate că acesta ar trebui să fie un gest firesc. Poate că noi, toți, ar trebui să fim preocupați de bunăstarea – fie ea și doar spirituală și sufletească – a celor de lângă noi. Și să facem din acest gest o normalitate. Poate atunci am fi și noi cei din versul de colind: „De Crăciun, fii mai bun!…” Și să facem să fie Crăciun în fiecare zi a vieții noastre pământene, adică să fim buni mereu cu cei de lângă noi.
Foto & film: Ionuț Puenea
