vineri, februarie 23, 2024
AcasăLada cu zestreBotezul viţei de vie

Botezul viţei de vie

Botezul viţei de vie și al pomilor roditori la Sfântul Trifon este unul dintre obiceiurile care s-au păstrat și care, în timp, pe ici pe colo, în localități în care s-a văzut implicarea bisericii, a administrației locale dar și a oamenilor locului, au căpătat caracter de permanență. Pentru a pune în valoare valențele acestei zile pentru cultura tradițională a locuitorilor Oltului, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt a inițiat, în urmă cu douăzeci și trei de ani, o acțiune itinerantă prin localitățile cu pondere în cultura viței de vie sau a pomilor fructiferi. Sărbătorirea Trifonului a început la Vitomirești, a continuat la Sâmburești, Cârlogani (Cepari), Câmpu Mare – Dobroteasa (mai multe ediții), Drăgănești Olt. La parohia Câmpu Mare din Dobroteasa, spațiu de spiritualitate coordonat de preotul Ioan D. Ciucă, cu mai multe ediții în urmă a fost inițiat chiar un concurs de vinuri la care erau invitați să facă parte din juriu degustători specializați și oenologi de renume, foști sau actuali colaboratori ai intreprinderilor de vinificație din zonă, actualmente societăți comerciale cu preocupări în domeniul cultivării viței de vie și al producerii de vinuri de calitate certificată și recunoscută internațional. Bucuria inițiatorilor și susținătorilor acestui obicei al zonei a crescut cu fiecare an, odată cu creșterea numărului participanților la concurs și a interesului pentru acesta. De câțiva ani, Trifonul face parte din calendarul de acțiuni culturale ale Centrului Județean de Cultură și Artă Olt.

În urmă cu un deceniu și jumătate, Trifonul viilor și livezilor a ajuns și la Ianca, în sudul județului Olt, pentru că aici, în zona Ianca – Potelu, se cultivă soiuri de viță de vie specifice zonei nisipoase, unice în județ. De atunci, am revenit aici destul de des pentru că oamenii locului chiar înțeleg rosturile acestei zile, ale slujbelor la care participă șapte-opt preoți, de la parohiile din localitate dar și de la parohiile din comunele limitrofe.

Și anul acesta, primarul Mirel Pascu, alături de Marian Șerban – directorul căminelor culturale din Ianca și Potelu, de preoții parohiilor din Ianca și Potelu împreună cu un grup numeros de producători locali, proprietari de vii cu soiuri autohtone și de livezi cu pomi fructiferi specifici zonei nisipoase, au participat la oficierea ritualului religios în mai multe vii. Trebuie menționat că sunt vii de nisip, pentru care este nevoie de o anume experiență și de cunoașterea pretențiilor soiurilor care cresc în această parte de țară.

„Roșioara, Gălbioara… Sunt soiuri ușoare, care nu necesită o întreținere deosebită. Tăieri simple, doar la un cep, câteva tratamente… Solul, fiind nisipos este ușor de săpat… Plantarea este mai grea. Părinții noștri făceau șanțuri adânci și de câte doi metri, poate și mai bine și, pe măsură ce vița creștea, se acoperea. Ca să nu sufere de secetă. Rădăcina oricum se duce până la peste douăzeci de metri în adâncime și se ramifică. Și vinurile din aceste soiuri sunt vinuri ușoare, rar ajung la doisprezece grade.”

„Din păcate, în ultimii ani, nu se mai lasă strugurii să se coacă așa cum se făcea odată iar oamenii sunt nevoiți să pună zahăr ca să îi crească tăria alcoolică, pentru că altfel, la zece-unsprezece grade, vinurile nu s-ar ține. S-a schimbat și vremea, păsările – graurii – dau năvală și într-o oră ți-au distrus munca de un an… Viile de la câmp sunt și ele la cheremul hoților…”

„Producțiile de la noi sunt reduse, o tonă, maxim o tonă jumate pe hectar. Aproape că nici nu se mai justifică dar ținem la viile și la soiurile noastre, mai ales că sunt puse de străbunicii, bunicii sau părinții noștri. Și sunt mândria noastră, nu mai găsești în alte locuri astfel de soiuri și astfel de vinuri.”

„Sunt mulți oameni care nu mai muncesc viile pentru că nu se mai justifică din punct de vedere financiar și al muncii depuse. Plus că țin și terenul ocupat. Sunt hectare întregi abandonate. Se schimbă configurația, acum avem o mare plantație de afine, se mai cultivă și mure… Grupul spaniol care a început această afacere ar fi preluat și terenurile cu vii lăsate de oameni dar loturile sunt prea fărămițate.”

„Avem Gălbioara, Roșioara, Berbecelul… mai avem și soiul 1001 – un fel de Fetească -, Coarnă albă… Sunt multe soiuri. Înainte se culegeau separat dar în ultima vreme se culeg la grămadă și de-aia iese și vinul așa de bun. Dacă vreau să fac vin alb, îl iau imediat după zdroșire (zdrobire n.n.); dacă vreau să fac un roze, îl las peste noapte în boască și îl trag a doua zi; dacă vreau să fac roșu, îl las trei-patru zile în boască. Asta când amestecăm strugurii. Vinurile noastre sunt vinuri de cursă lungă. Nu sunt nici tari și nici nu te doare capul după ele.”

„Tineretul nu mai vrea niciunul să mai planteze vii. Se merge doar pe cele plantate din vechime. Noi, ăștia de mai suntem și bătrânii mai ținem de viile noastre. Dacă mergeți în partea de sus a comunei, unde au fost vii multe și asociații, o să le găsiți pe toate în paragină. Păcat de viile astea. Eu am zis că țin de via mea cât voi putea, că îmi pare rău de ea. Una este să bei un pahar de vin bun și alta este să bei ape aromate și alcolizate… sau bere.”

„Prețul de vânzare la vinurile noastre este foarte mic, întreținerea viței este scumpă, tineretul nu mai este interesat de muncă, ei vor să facă repede bani, nu știu că este mai important să ai pe masă ceva sănătos, mâncarea și băutura făcute de tine. Când mă gândesc la cum munceau bătrânii noștri și ce văd acum… Sunt vii de peste o sută și ceva de ani, și dacă ați vedea strugurii… parcă sunt de poveste. Mai ales că viile noastre nu sunt nici pe arac, nici pe șpalieri. Le legăm păpușă, cum le legau bătrânii noștri. Dar îți trebuie și dragoste ca să te ocupi cum trebuie de o vie.”

„Lumea de astăzi este atât de comodă… Dacă vrei să vinzi struguri, nici să îi culeagă nu mai vor să vină, vor să îi dai gata culeși și dacă se poate aproape pe nimic. Forță de muncă nu mai este, bătrânii nu mai pot să muncească și tinerii care se mai găsesc cer și pe mă-sa și pe tac-so pentru o zi de muncă. Bătrânii stăteau și culegeau la vie câte o săptămână și le era drag, oamenii se ajutau între ei… Acum e pe repede înainte. Un vin bun nu se face în grabă.”

Chiar dacă există riscul real ca peste trei-patru decenii soiurile de viță de vie din zona de sud a județului, de la Ianca și Potelu, să dispară, oamenii încă mai țin de viile lor, de renumele pe care îl aveau odată Gălbioara și Roșioara și rămâne de apreciat faptul că acești oameni din Ianca și Potelu păstrează tradițiile locului, conservându-le și demonstrând în felul acesta că țin în continuare și la aspectele spirituale ale vieții satului, ca parte integrantă a existenței lor.

 

Articolul precedentRomâni în Andalucia nr. 28
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Români în Andalucia nr. 28

Revista Scorpion nr. 14-15

Romani in Andaluzia nr. 26

Melancolii… tradiționale

Recent Comments