Luna februarie, în limbaj popular, poartă numele de Făurar. Probabil de la faptul că oamenii începeau a-şi face și pregăti uneltele pentru anul agricol care urma să înceapă. În basmele româneşti există un personaj care se numeşte Faur şi care se spune era un fierar cu puteri supranaturale ce confecţiona unelte vrăjite.
Făurarul, adică luna februarie, este socotită fratele cel mic al lunilor anului, asta pentru că are 28 sau 29 de zile.
Pe 1 februarie este sărbătorit Sfântul Mucenic Trifon, născut în Frigia, unul dintre districtele Asiei Mici, în satul Lampsacus. „Încă din tinereţe Domnul
l-a învrednicit cu puterea izgonirii demonilor şi a vindecării diferitelor boli. Odată, mucenicul a salvat întreaga sa comunitate de la înfometare oprind, cu puterea rugăciunii, invazia lăcustelor care devorau culturile şi grânele oamenilor. Sfântul Trifon a devenit faimos odată cu izgonirea unui demon din fiica împăratului roman Gordian (238-244). Atunci când îi ajuta pe cei neputincioşi nu le cerea altceva decât credinţă în Mântuitorul Iisus Hristos cu a Cărui slavă îi vindeca. Când la tronul imperial a ajuns împăratul Decius (249-251), acesta a început o persecuţie atroce împotriva creştinilor. Cineva l-a pârât comandantului Aquilinus pe Sfântul Trifon spunându-i că acesta propovăduia cu mare evlavie credinţa în Hristos şi că pe mulţi i-a botezat. Curând sfântul a fost arestat şi interogat, timp în care şi-a apărat cu putere credinţa sa.”[1]
„Pentru mărturisirea sa, sfântul a fost supus unor torturi îngrozitoare: a fost lovit cu bâtele, trupul i-a fost scrijelit cu gheare de fier, a fost ars, i s-au bătut cuie în tălpi. Toate acestea, sfântul le-a îndurat cu răbdare. În cele din urmă a fost condamnat la tăierea capului cu sabia.”[2]
„Creştinii au înfăşurat trupul sfântului într-un giulgiu curat, cu intenţia de a-l îngropa în Niceea, acolo unde a suferit, dar sfântul li s-a arătat şi le-a cerut să-i ducă trupul în satul natal, Lampsacus. Mai târziu, moaştele Sfântului Trifon au fost mutate la Constantinopol şi apoi la Roma.”[3]
În zona Olteniei sărbătoarea de la 1 februarie este numită Trifonul sau Trif Nebunul. În această zi se practicau o serie de ritualuri, pentru protecţia livezilor de pomi fructiferi şi a viilor. Trifonul este considerat mai mare peste câmpuri, stăpânul absolut al insectelor. Este o sărbătoare restrictivă la care nu participă decât bărbaţii. Preotul slujeşte la capul viei făcând rugăciuni. Înainte de asta însă, preotul blesteamă gângăniile: „(…) Vă blestem pe voi viermi, omizi, gândaci, şoareci şi purici, tot felul de muşte, molimi şi furnici, şi tot felul de jigănii ce se târăsc pe pământ şi păsări ce zboară şi aduc stricăciuni şi pagubă holdelor, viilor…”
După aceste cuvinte preotul stropeşte pe deasupra viei cu busuiocul udat cu apă sfinţită şi binecuvântează via să aibă rod bogat.
Cu apă sfințită erau stropiți și proprietarii viilor la capătul cărora se făcea slujba. Urma o petrecere câmpenească, organizată între plantațiile de vii, la care participau proprietarii de vii care se învecinau dar și invitați. Uneori, petrecerea continua în sat, la casa unuia dintre ei. Și pentru că era petrecere, nu lipseau nici lăutarii fără de care nu era voie bună.
Nu îmi aduc aminte ca în anii de început ai încercărilor noastre de reînviere a obiceiurilor legate de Sfântul Trifon să nu fi nins. În vremurile acelea, care acum ne par îndepărtate, iernile erau ierni. Ningea, uneori, ca în povești.
Și, pentru ca sărbătoarea Sfântului Trifon și a obiceiurilor legate de aceasta să nu rămână și ele povești, ne-am propus ca în zonele cu potențial viticol și pomicol să le readucem în viața satelor.
Încercarea de readucere în viața satului oltean a obiceiurilor legate de sărbătorirea Sfântului Mucenic Trifon este un proiect inițiat în urmă cu peste șaisprezece ani[4] de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt și preluată în ultimii doi ani de către Centrul Județean de Cultură și Artă Olt, noua instituție județeană de cultură care a înglobat Centrul Județean pentru Conservarea Culturii Tradiționale Olt, Școala Populară de Arte și Meserii Slatina și Ansamblul folcloric „Doina Oltului”.
La Vitomirești se sărbătorea Ziua Viei și Vinului undeva, în toamnă, pe la finele lunii septembrie, începutul lunii octombrie. Sărbătoarea Viei și Vinului era unul dintre evenimentele culturale importante ale județului Olt, zona fiind una cu tradiție veche și bogată în vinificație iar oamenii de aici dăruiți acestei ocupații care le devenise în timp nu numai o îndeletnicire ci și o emblemă, un stil de viață. Aveau loc spectacole folclorice dar și spectacole de umor cu proaspăt înființatul Club de umor „Pașaport de oltean”, condus de Visi Ghencea. Se făceau și spuneau bancuri și epigrame cu și despre vin și băutorii de vin.
Propunerea de a sărbători la 1 februarie ziua Sfântului Trifon a venit pe fondul acestui festival al viei și vinului dar și în urma discuțiilor purtate cu proprietarii de vii și livezi din zonă care își aduceau aminte din spusele părinților și bunicilor lor despre sărbătoarea Sfântului Trifon și despre ce se întâmpla în acea zi. Așa că, într-un 1 februarie de după una dintre edițiile festivalului a reînviat obiceiul la Vitomirești.
Tăvălugul privatizărilor însă se rostogolea, aşa că în anii următori Societatea vini-viticolă se şi vânduse iar interesul local pentru sărbătoare a scăzut brusc. Împreună cu Visi Ghencea, directorul de atunci al instituţiei, am hotărât ca sărbătoarea de Sfântul Trifon să devină itinerantă și să se desfășoare prin localităţile sau zonele viticole, pentru a trezi interesul oamenilor pentru un obicei care pe timpuri le salva viile de dăunători. Aşa se face că în anii următori am poposit, pe rând, cu Trifonul la Câmpu Mare – Dobroteasa (mai multe ediții), la Cârlogani – Cepari (două ediții), la Drăgănești Olt, la Ianca și Potelu (mai multe ediții).
Din păcate, autoritățile locale de la acea vreme din Vitomirești nu au înțeles rostul demersului nostru de a impulsiona reînvierea obiceiurilor legate de Sfântul Trifon în toate zonele cu potențial viticol și pomicol al Oltului și nu numai la Vitomirești și, în loc să continue ceea ce începusem, au preferat să nu o mai facă, ambiționându-se, în timp, să păstreze această răceală.
După ce la Sâmburești (o altă localitate cu rezonanțe viticole și pomicole) nu am găsit deschiderea necesară, s-a ajuns la parohia Câmpu Mare din Dobroteasa unde preotul paroh Ioan D. Ciucă a îmbrățișat imediat propunerea noastră și, alături de primarul Ion Crăciunescu a mobilizat nu numai preoții din zonă ci și locuitori din comunele învecinate, făcând din Câmpu Mare un loc în care, la 1 februarie, se adunau producători de vinuri din toată zona (Dobroteasa, Sâmburești, Verguleasa) care participau atât la ritualul religios cât și la dezbaterile de după, ulterior la concursul de vinuri inițiat și susținut până la apariția restricțiilor impuse de răspândirea SARS-COV 2 și a pandemiei de coronavirus.
La concursul de vinuri organizat în baza unui regulament au fost stabilite trei categorii: vinuri albe nobile, vinuri roșii nobile și vinuri hibride erau invitați să facă parte din juriu degustători specializați[5], foști sau actuali colaboratori ai intreprinderilor de vinificație din zonă, actualmente societăți comerciale cu preocupări în domeniul cultivării viței de vie și al producerii de vinuri de calitate certificată și recunoscută internațional.
Bucuria inițiatorilor și susținătorilor acestui obicei al zonei a crescut cu fiecare an, odată cu creșterea numărului participanților la concurs și a interesului pentru acesta.
Următoarea localitate a fost Cârlogani unde găsim celebra viță de vie „Cârloganca” și nu mai puțin celebrul vin „Crâmpoșia”. Localnicii spun că vița lor, „Cârloganca” ar avea descendentă directă din viile dacilor.
La Ianca și Potelu, sate vestite odinioară pentru plantațiile de viță-de-vie și piersici (care ajungeau doar la export), oamenii parcă abia așteptau un imbold pentru a relua acest obicei pierdut, Vestitele vii de nisip din zonă au peste două secole de la plantarea lor, care este poate cea mai laboriasă muncă pentru plantarea unei vii: oamenii săpau șanțuri adânci în nicip, până ce ajungeau la terenul fertil. Odată cu creșterea viței, în fiecare an, mai adăugau pământ, apoi nisip, până ce șanțul era acoperit. Numai așa aveau garanția că vița-de-vie va rezista în nisip, fără să sufere din cauza lipsei de apă și a temperaturilor ridicate.
La 1 februarie 2010, an binecuvântat cu zăpezi frumoase și bogate chiar și în sudul județului Olt, alături de Ion Irimin, directorul căminelor culturale din Ianca și Potelu, de Mirel Pascu, primarul comunei Ianca, de Marian Șerban și, bineînțeles, de preoții din parohiile comunei, am convins pe unii membri ai comunității, posesori de vii de nisip, să participe la reluarea obiceiului. Începutul a fost nesperat de bun, mulți interesați de acest obicei au venit nu numai la sfințirea viilor.
„Sfântul Trifon este, pentru noi, creștinii ortodocși, un sfânt de urmat, a cărui trăire trebuie să o avem în sufletele noastre. Acest sfânt (Trifon n.n) este neștiut aci, este doar scris în calendar. Oamenii noștri, și preoții de aici, au uitat de tradițiile înaintașilor noștri. Mă bucură foarte mult inițiativa Centrului de păstrare a tradițiilor și vă mărturisesc că începând de acum vom începe și noi să sărbătorim ziua Sfântului Trifon, acolo unde sunt plaiurile noastre de vii. Iată, îndemnul a fost. Se cuvine acum ca noi să nu uităm și, la anul, de ziua Sfântului Trifon să mergem cu toții într-un plai de vii cu agheazmă, cu rugăciunile Sfântului Trifon, și să-L rugăm pe Dumnezeu, prin rugăciunile Sfantului Trifon pentru un an mai bun, mai bogat în cele ce oamenii pun în pământ, iar viile și livezile să dea rod bogat pentru binele nostru.” a spus unul dintre preoții participanți.
Un al doilea preot a amintit că Sărbătoarea Sfântului Trifon premerge unei alte mari sărbători din calendarul creștin ortodox, aceea a Întâmpinării Domnului (sau Stretenia, cum i se spune în popor) care se sărbătorește pe 2 februarie, data la care Sfânta Fecioară Maria a mers la templul din Ierusalim, „… la 40 de zile după nașterea Domnului, pentru curățirea ei iar dumnezeiescul Prunc a fost întâmpinat și ținut în brațe de către bătrânul și dreptul Simeon” (Luca II, 22 s.u.).
„Cu mulți ani în urmă, eu care vizitez destul de des pe vecinii noștri din Bulgaria, am văzut că aceștia își mențin și acum acest obicei, ca la 13 februarie (după rit vechi) să meargă la câmp, unde are loc așa zisul tăiat al viilor. Merg numai bărbații. Eu am fost câțiva ani la rând la această sărbătoare a lor care este asemănătoare aproape sută la sută cu sărbătoarea noastră care, înainte, și la noi avea mare influență în rândul oamenilor. Acest obicei dispăruse la noi dar iată că în acest an îl reînviem.” ne-a spus Ion Irimin, directorul căminelor culturale din Ianca și Potelu, omul care a slujit cu credință, mulți ani, cultura Oltului. În acel an, urma să predea ștafeta către un colaborator mai tânăr dar la fel de dăruit culturii: Marian Șerban. La un pahar de vin băut acolo, la capul viei, Marian Șerban ne spune că cel mai bun vin din sud este vinul de roșioară, soiul de viță-de-vie specific locului. Vinul poate să iasă de la alb (aproape incolor, transparent) până la roșu, funcție de cât timp este lăsat între „zdroșire” (zdrobirea strugurilor) și punerea în vasele în care va fermenta.
Primarul Mirel Pascu a mărturisit: „Astăzi, la Ianca și Potelu s-a împământenit obiceiul de Sfântul Trifon, ca o sărbătoare a sfințirii viei, pe care ne dorim să o reedităm în fiecare an de aici înainte. Nu de alta, dar noi iubim și via, și vinul.” a mai spus acesta în glumă, și a adăugat, în stilu-i glumeț caracteristic: „Părinte, binecuvintează și gâturile noastre!”
Prin anul 2010-2011, doamna Gabriela Rusu Păsărin, de la Radio Oltenia Craiova, a realizat o emisiune în direct despre soiurile de viță de vie cultivate în această zonă dar și în zonele sudice ale județului Dolj, emisiune la care au fost invitați specialiști în viticultură, oenologi dar și producători din județele Olt și Dolj precum și reprezentanți ai Centrelor Județene pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale din cele două județe. Pentru seria de acțiuni promovate de către Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Olt (actuală secție a Centrului Județean de Cultură și Artă Olt) și de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj prin care vița de vie și vinul erau sărbătorite în ziua de Sfântul Trifon, la 1 februarie a fiecărui an, reprezentanții acestor instituții au primit cuvinte de laudă pentru că, în felul acesta, erau conservate nu numai tradițiile ancestrale ale poporului român în ceea ce privește cultivarea viței de vie și a pomilor fructiferi ci se păstrează și ritualurile religioase specifice, care fac parte din credințele nezdruncinate ale poporului român, din oricare parte a țării ar fi.
După ce prima ediție a Trifonului viilor la Drăgănești Olt fusese organizată în anul 2012 împreună cu un important om de cultură al Oltului, Traian Zorzoliu, am revenit aici în anul 2022, grație unui parteneriat încheiat între CJCA Olt și Primăria orașului Drăgănești Olt și beneficiind de colaborarea Muzeului Câmpiei Boianului „Traian Zorzoliu” (prin directorul Mihaela Lală), a reprezentanților parohiilor din Drăgănești Olt (preoții Gheorghe Lală, Sebastian Șarpe și Aurel Rădulescu), a Bibliotecii Județene Olt „Ion Minulescu” (prin director Florian Dumitrescu), a Bibliotecii „Dumitru Popovici” Drăgănești Olt (prin bibliotecarele Liliana Durigo și Elena Claudia Duță), a Casei de Cultură „Ileana Constantinescu” Drăgănești Olt (reprezentată de Ileana Ciubuc – referent principal și Sorin Tudose) și a Grupului Vocal „Bujorelul” (condus de prof. Florian Mărghidanu și reprezentat prin Aurel Mircea, Bogdan Roșu și Jane Matei).
În anul 2012, la prima ediția a Trifonului la Drăgănești Olt, Traian Zorzoliu scria în articolul, „România viticolă – repere istorice”: „Mărturii referitoare la vin și vie ne sunt oferite de numeroase vestigii și documente aparținând arheologiei, paleontologiei, mitologiei, epigrafiei, numismaticii, lingvisticii, etnografiei și folclorului, istoriei scrise și orale. Ele vorbesc, în primul rând, despre existența în această parte a lumii a unor condiții natural deosebit de prielnice pentru dezvoltarea viței de vie, iar în al doilea rând, despre marele atașament al oamenilor care au trăit aici pentru această plantă, intrată în credințele, în obiceiurile și în întreaga lor viață. (…) Botanistul A. Griesbach susține că <<patria viței de vie trebuie căutată în ținuturile păduroase, bogate în liane, ale Pontului și ale Traciei, până dincolo de Dunăre.>> Savantul B. P. Harden afirma că <<… pe acest teritoriu, cultura viței de vie e fără asemănare, mai veche decât plugăria.>> R. Billiard referindu-se la vechimea culturii viței de vie în Tracia, susține că <<dintre toate părțile Europei, Tracia a fost cea mai veche și mai respectată pentru vinurile sale și aceea care și-a păstrat cel mai mult prestigiul.>>” Istoricul A.D. Xenopol întărește această părere scriind: „Patria cea mai veche a geto-dacilor, Tracia, era o regiune viticolă, cauza pentru care era considerată ca locul de naștere al zeului vinului, Dionysos.”
Multe și care mai de care mai interesante sunt legendele și povestirile în care via și mai ales vinul sunt personaje principale. Folclorul românesc, în special, abundă de trimiteri la acestea. Nu mai spun de „folclorul modern” în care curg râuri de băutură!…
Cinematografia, dramaturgia și literatura au și ele, bineînțeles, capodopere bazate pe istorii cu vin și viță de vie: „Sânge și vin” (1969), regia: Bob Rafaelson, cu Jack Nicholson, Jenifer Lopez, Michael Caine; „In vino veritas” (2004), regia: Alexander Paine, cu Thomas Haden Church, Paul Giamatti, Virginia Madsen; „Un an bun” (2006), regia: Ridley Scot, cu Freddie Highmore, Rusell Crowe; „Mondovino” (2004), regia Jonathan Nossiter; „Degustare de vinuri” (2008), regia Randall Miller, cu Rachel Taylor, Alan Rickman, Chris Pine; „The Secret of Santa Vittoria” (1969), regia Stanley Kramer, cu Anthony Ouinn; „ A walk in the clouds” (1995), cu Keanu Reeves; „You will be my son” (2011), regia Gilles Legrand; „Year of the comet” (1992); „Cement Suitcase” (2013); „Heavenly Vintage” (2009); „This Earth is mine” (1959). Filmul românesc „Secretul lui Bachus”, 1984, regizat de Geo Saizescu, după scenariul lui Titus Popovici, cu Emil Hossu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Dem Rădulescu, Gheorghe Dinică, Sebastian Papaiani și Jean Constantin se află pe locul 21 în topul celor mai vizionate filme românești din toate timpurile care are ca temă principală vinul.
Din păcate, așa cum s-a întâmplat cu multe alte obiceiuri, ritualurile pentru asigurarea protecţiei viilor și a livezilor de pomi fructiferi au fost date uitării odată cu colectivizarea forțată, unele dintre ele chiar cu ceva timp înainte. În urma discuțiilor despre sărbătoarea Trifonului purtate cu persoane vârstnice din localitățile cercetate am ajuns la concluzia că obiceiurile legate de Trifonul viilor au dispărut încă de acum aproape un secol.
Ca și în celelalte localități unde s-a încercat reluarea și actualizarea obiceiului, ritualul religios s-a realizat în anul 2022 la Drăgănești Olt unde, prin participarea celor trei preoți ai localității s-a putut săvârși slujba specifică pentru această zi și au fost sfințite viile mai multor localnici, printre care și a celei mai vâstnice proprietare de vie, Niculina Comănoaia, care are 86 de ani.
„Este un lucru meritoriu că se încearcă revitalizarea unei tradiții care ține nu neapărat de datina din popor, cât și de credința creștină în sine. Aceste vii au primit binecuvântarea cerului, astăzi. Ne uităm cu tristețe la ce a a rămas din plaiurile pe care le-am avut noi aici. Iată că Sfântul Trifon ne mijlocește ruga noastră spre cer și ne ajută cu binecuvântarea anului în care am pășit, pentru lucrările pe care le facem viței de vie pentru obținerea unui rod bogat. Am un regret, ca unu om bătrân ce mă aflu. Acela că nimeni nu a reușit până astăzi să se lege de acest brand, al vinului de Drăgănești, mult mai bun decât alte vinuri din țara noastră, de o mult mai bună calitate. Bem vinuri de Drăgănești îmbuteliate prin cine știe ce alte părți. Asta este o tristețe a mea. Mi-aș dori să ne întâlnim și la anul, într-o situație mai favorabilă” a spus preotul Gheorghe Lală la finalul slujbei ținută la capul viilor și botezarea viței de vie.
După ritualul religios, la Casa de Cultură „Ileana Constantinescu” a avut loc o dezbatere asupra viei și vinului din zona Drăgănești Olt, localitate care a deținut o importantă intreprindere de vinificație și care a avut și încă mai are vii nobile. Vinurile de Drăgănești Olt, deși erau net superioare, nu fost – din păcate – un brand cunoscut, fiind comercializate prin intermediul unor localități care aveau statutul de podgorii (ex. Drăgășani), lucru care la Drăgănești Olt nu s-a putut face, localității lipsindu-i doar câteva hectare cu viță-de-vie pentru a căpăta statutul de podgorie și nu acela de plantație.
În cadrul dezbaterii au fost prezentate diverse articole și s-a vorbit despre viile înființate pe teritoriul localității, vii care, după 1990 au fost date oamenilor, iar cei care iubesc via și vinul le lucrează în continuare deși întreținerea unei vii nobile este deosebit de costisitoare.
Dintre vorbitori și dintre cei care au prezentat articole nominalizăm pe doamna Mihaela Lală, Liliana Durigo, Elena Claudia Duță, Liliana Ghiță Boian, Mircea Anghel și Daniel Dobre.
Au fost evidențiați cei mai de importanți deținători de vii – atât ca suprafață cât și a calității vinurilor obținute – (Marin Viorel Tudorică, Mircea Anghel), cel mai în vârstă și cel mai tânăr deținător de viță de vie (Niculina Comănoaia, respectiv Nicușor Purcărea), cea mai bună recoltă de struguri sau cea mai bună reprezentare a vinurilor de Drăgănești (Daniel Dobre). Toți au primit câte o diplomă iar o parte dintre aceștia au primit premii în bani oferite de către Centrul Județean de Cultură și Artă Olt.
Și pentru că istoria viilor și vinurilor de Drăgănești Olt nu este una foarte îndepărtată în timp, s-au incins discuțiile asupra acestii subiect.
„Pe vremuri erau construite în vii un fel de bordeie în care se ținea vinul. Oamenii aveau vii cu viță românească, producătoare după cum îi spuneau ei. Viile cu viță nobilă s-au plantat după colectivizare. S-a făcut aici o plantație mare și o întreprindere de vinificație, un Vinalcool. Din păcate, suprafața cu vii nu a fost sufiecient de mare pentru a căpăta statutul de podgorie. Din acest motiv, vinurile de aici, deși erau de o calitate superioară, erau luate de aici, îmbuteliate și vândute sub alt nume. Nimeni nu știa că atunci când bea un vin bun pe care scria nu știu ce nume sau marcă, ei beau de fapt un vin de Drăgănești”, ne-a spus Daniel Dobre, singurul proprietar de vie și producător de vin care îmbuteliază vinurile proprii.
„După revoluție, oamenii s-au bătut (și la figurat și la propriu!) să își ia viile. Vinalcoolul s-a închis pentru că viile au fost date oamenilor iar aceștia nu au mai dus recolta acolo ci au ținut-o pentru ei. Personalul a fost dat afară, utilajele și butoaiele au fost vândute sau distruse. Acum ne mulțumim că mai sunt încă oameni inimoși care fac eforturi mari pentru a nu își lăsa viile în paragină.” spune Daniel Dobre, care este un astfel de exemplu.
„Daniel Dobre este singurul care îmbuteliază vinul în sticle etichetate, mai ales că folosește și simbolurile dacice, reprezentative și pentru noi, care avem unica cetate dacică ridicată aici la Drăgănești, Așa că vinurile lui Daniel Dobre sunt o mândrie și pentru noi.” (Mihaela Lală)
„Eu am încercat să creez cu fiul meu o etichetă. El mi-a făcut grafica. Eu fiind un adept al dacismului am vrut să apară pe etichetă simboluri ale dacilor. Am zis să-i dau denumirea <<Beciul Boianului>> pentru că noi suntem aici în Câmpia Boianului. Am scris pe etichetă și un text: <<Acest vin parfumat este un dar unic ce trebuie degustat în lumina caldă a asfințitului, spunând povestea unei licori magice, plină de epifanii. Căci în timp ce te bucuri de un pahar cu vin, ca o prețuire, realizezi că viața e simplă.>>” Nu cred că sunt singurul care îmbuteliază. Știu că și Mitică Ciubuc mai îmbuteliază, poate or mai fi și alții, că la noi sunt mulți producători de vinuri.” (Daniel Dobre)
Viticultorul Daniel Dobre are și preocupări în zona artelor plastice. El mai spune că nu îmbuteliază vin pentru vânzare, pentru că prețul este unul foarte mic, ci doar pentru prieteni, iar etichetarea a făcut-o dintr-un soi de revoltă bazată pe faptul că vinurile de Drăgănești, deși foarte bune, nu sunt cunoscute.
„Vinurile erau mult mai bune pe timpuri pentru că viile se culegeau târziu, atunci când cantitatea de zahăr era maximă în boabele de struguri. Când degetele de la mâini se lipeau atunci când storceai boabele de strugure, însemna că are suficient zahăr și că via poate fi culeasă. Niciodată nu se culegeau viile mai devreme de jumătatea lui spetembrie. Nu exista pe atunci să se pună zahăr în vin.” (Mihaela Lală)
„Mulți proprietari și-au abandonat viile. Nu este an în care să nu găsești cel puțin o vie abandonată. Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că nemaifiind tratată, toate bolile și dăunătorii de la via respectivă, care nu mai este îngrijită, trec pe viile vecinilor. Ar fi fost bine, poate, să vină un investitor care să preia viile și să ne facem și noi cunoscuți și prin vinurile noastre. Știu că la un moment dat se vorbea despre un astfel de om dar, din păcate, drăgăneștenii nu au vrut să renunțe la viile lor. Acum o fac de nevoie. Le lasă în paragină rând pe rând.” (Daniel Dobre)
„Nici nu vă puteți închipui ce costisitoare a devenit o vie din aceasta, cu viță nobilă! Substanțele, utilajele și în special lipsa forței de muncă vor pune capăt la un moment dat acestei îndeletniciri. Dacă mai adăugăm și faptul că via trebuie să o păzești aproape tot timpul… Se fură șpalierii ca să scoată din ei sârma pe care hoții iau un leu sau doi. Nu mai spun când se coc strugurii, atunci chiar trebuie să stai în vie zi și noapte.” (Aurel Mircea)
„Din viile nobile multe au fost scoase pentru că necesită foarte multă atenție, lucrări, întreținere specială. Via nobilă are nevoie și de multă apă, nu ca cele hibride care au fost adaptate condițiilor climatice și pentru evitarea unei atât de mari atenții și efort. Au fost și vii care s-au uscat pur și simplu, pentru că nu a mai avut cine să le acorde îngrijirea necesară.” (Mihaela Lală)
„Aveam specialiști, înainte. Era un inginer, Jidovu, care se ocupase de vii și, când m-a văzut pe mine și pe alții care își luaseră tractoare și utilaje pentru lucrat viile ne-a propus să facem o asociație. S-ar fi putut lua fonduri fie de la stat, fie din afară, și ne-am fi putut întreține viile așa cum trebuie din punct de vedere fito-sanitar fără să ne coste vreun leu. Chiar ne-am strâns câțiva proprietari, am mers la autoritățile locale de la acea vreme dar nu ne-au ajutat. Nu s-a vrut.” (Aurel Mircea)
„Oamenii au îmbătrânit, tinerii pleacă, și nu mai are cine să lucreze. Noi suntem ultimii mohicani care mai lucrăm viile astea. Nu știu dacă urmașii noștri, copii sau nepoți, vor mai avea dragostea asta pentru vii, pe care o avem noi.” (Daniel Dobre)
Ca să nu încheiem într-o notă de tristețe, l-am rugat pe Jane Matei, un rapsod din Stoicăneștii Oltului, care la cei 84 de ani ai săi rămâne un adevărat artist popular al instrumentelor de suflat, să încălzească atmosfera. A cântat la fluier, la caval și cimpoi, iar cei prezenți au degustat din vinurile aduse spre certificarea calității.
Sărbătorirea Sfântului Trifon și practicarea ritualurilor și obiceiurilor specifica va continua să fie monitorizată și încurajată de către Centrul Județean de Cultură și Artă Olt pentru că, de-a lungul timpului, în localitățile în care s-au implicat reprezentanții bisericii, ai administrației locale sau ai unor instituții și a oamenilor locului, sărbătoarea Sfântului Trifon a căpătat caracter de permanență și ar fi păcat să se piardă din nou.
[1] Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, Sinaxar, 1 februarie.
[2] https://doxologia.ro/viata-bisericii/documentar/sfantul-trifon-marturisirea-dragostei-lui-hristos-din-frigia-pana-la-iasi
[3] https://radiorenasterea.ro/01-februarie-inainte-praznuirea-intampinarii-domnului-sfantul-mucenic-trifon-sf-mc-perpetua-si-felicitas/
[4] În anul 2002 sau 2003.
[5] Amintim pe domnul dr. Ilie Zaharia
