sâmbătă, februarie 8, 2025
AcasăLada cu zestreIordănitul în anul 2022

Iordănitul în anul 2022

În viața satului tradițional și, din fericire, și în viața satului contemporan, tradițiile au ținut și încă mai țin trează conștiința populară, legăturile spirituale cu cei plecați în lumea de dincolo. Boboteaza și Sfântul Ion sunt două evenimente strâns legate nu numai de biserică, de credințe, ci și de ritualuri de purificare, de curățenie sufletească și trupească, de păstrare a amintirii celor morți. Ceea ce se întâmplă în dimineața de Sfântul Ion în două comune din sudul județului Olt reprezintă păstrarea unor legături speciale pe care cei din această lume nu vor să le rupă cu cei plecați „pe lumea cealaltă“. Este vorba despre Vișina Nouă și Vădastra, localități în care femeile își asumă anumite îndatoriri față de morții lor, iar tinerii rămași (adică neplecați în alte țări) fac în fiecare an eforturi pentru ca obiceiurile și tradițiile din aceste localități să se păstreze și să fie duse mai departe.

 LA VIȘINA NOUĂ

Se poate spune că există o concurență între Vișina Nouă și Vădastra, fiecare dintre ele aducând o fanfară cât mai cunoscută și mai bună: Vișina Nouă aduce în fiecare an o fanfară cunoscută, de undeva din Teleorman. Ca și în anii trecuți (cu excepția lui 2021) la Vișina Nouă a colindat o singură ceată, mai numeroasă, însoțită de fanfara adusă pe bani grei „de peste Olt”, după cum spun localnicii.

La fel ca și la Vădastra, și aici fanfara a fost primită de săteni cu bucurie, ceata de colindători – deja mascați și costumați -, făcând deliciul privitorilor și al celor mulți care s-au alăturat cetei în drumul acesteia spre centrul localității unde a avut loc tradiționala Horă a satului.

În dimineața zilei de Sfântul Ion, ziua tradiționalului Iordănit, dis de dimineață, fanfara a venit în cimitirul localității pentru a cânta pe aleile acestuia și pe la mormintele la care au fost solicitați în mod special. Flăcăii Iordănesc (stropesc) cu chita de busuioc înmuiată în apa în care s-a pus apă sfințită luată în ziua de Bobotează de la biserică. După cimitir, ceata a pornit pe străzile localității pentru a-i Iordăni pe cei care poartă numele Ion, Ioana sau derivate, dar și pe alții care doresc acest lucru și care îi așteaptă pe colindători cu porțile deschise. Seara, după ce au terminat de colindat, colindătorii împreună cu fanfara au făcut hora de încheiere în mijlocul localității, o nouă horă a satului așa cum, probabil, se făcea și pe timpuri. Aduc mulțumiri domnului Tănase Pîstae care ne-a pus la dispoziție imagini filmate de dânsul din Vișina Nouă în ziua premergătoare zilei de sfântul Ion, ziua sosirii fanfarei, a plimbării prin comună și a horei satului:

LA VĂDASTRA

În seara zilei de Bobotează, conform tradiției, pe la ora 17,00 intra în Vădastra fanfara angajată din timp de către o ceată de tineri garanți, adică o mână de flăcăi care își asumă plata fanfarei, o sumă deloc de neglijat și pe care, indiferent dacă ei reușesc sau nu să o strângă umblând cu colindul (Iordănitul) prin localitate, trebuie să o plătească. Fanfara de anul acesta este din Cilieni, are mai mulți instrumentiști cu instrumente de suflat și tobe, mari și mici. Defilarea pe strada principală are rolul de a vesti, pe de o parte, vădăstrenilor, că anul acesta va avea loc Iordănitul și, pe de altă parte, că urmează Hora satului, obicei împământenit de foarte multă vreme dar care, în anul 2021, nu a avut loc din cauza condițiilor epidemiologice și a restricțiilor impuse de autorități. La Hora satului s-au adunat mulți oameni, tineri și vârstnici, pentru a se bucura de această zi specială, de sărbătoarea Bobotezei și de marcarea începerii Iordănitului de a doua zi.

În ziua de Sfântul Ion, la ora șase dimineața fanfara plecase deja pe ulițele satului, spre cimitir, unde au loc primele cântece închinate memoriei celor decedați și care au purtat numele de Ion sau Ioana. În centrul comunei, lângă biserică, o femeie în vârstă, singură stătea pe un cap de pod. „Am plecat prea devreme, sunt singură, nu mai veni nimeni. Mai aștept să mai vină și altele.” Este aproape ora șapte când încep să apară în cimitir primele femei care aduc pe braț, fiecare, coșul cu pomana ce urmează a fi împărțită în cimitir. Ele tămâiază mormintele celor duși din familia sau neamul lor, indiferent de numele pe care aceștia l-au purtat, aprind lumânările pe care le așează lângă cruce și pun tămâia peste cărbunii aduși în oala de lut.

Crucile și mormintele sunt Iordănite de grupul de tineri în timp ce fanfara cântă alături. Unul dintre membrii fanfarei mărturisește că este pentru prima dată, de când fac ei acest lucru, să ajungă în cimitir înaintea femeilor care vin acolo să tămâie și să aducă pomană pe cere urmează să o împartă la morminte. Femeile plătesc și Iordănitul pe care îl fac flăcăii, precum și cântecul fanfarei, fiecare pentru mortul său. Sunt din ce în ce mai puțini cei care cer ca fanfara să cânte la mormântul celui decedat din familie. Una dintre femeile care tămâiau în cimitir îmi spune că în ultimii ani, au început să vină cu o seară înainte pentru a tămâia, pentru a nu mai veni în dimineața de Sfântul Ion în cimitir.

După ce a cântat în cimitir, ceata a pornit pe străzile localității pentru a-i Iordăni pe cei care poartă numele Ion, Ioana sau derivate, dar și pe alții care doresc acest lucru și care îi așteaptă pe colindători cu porțile deschise. Seara, după ce au terminat de colindat, colindătorii împreună cu fanfara au făcut hora de încheiere în mijlocul localității.

LA BRASTAVĂȚU ȘI VĂDĂSTRIȚA

Obiceiul Iordănitului cu muzică în cimitir se păstra și la Brastavăţu și la Vădăstrița dar, de mai mulți ani, acest obicei s-a pierdut, în cimitirele celor două localități venind doar femeile cu tămâiatul și cu pomana. Câteva grupuri de 2-3 copii au mai colindat cu Iordănitul pe la casele oamenilor.

LA GIUVĂRĂȘTI

Până în urmă cu doi ani, la Giuvărăști, în ziua de Sfântul Ion era petrecere mare. Cete-cete, tineri și vârstnici sărbătoreau. La toate intersecțiile găseai focuri, grătare, muzică. Cetele de colindători Iordăneau pe Ioni, Ioane, pe oricine apărea în drumul lor dar și pe oricine traversa localitatea. Nimeni nu putea trece fără a fi Iordănit. Veselia era totală iar muzicile răsunau de peste tot, fie că veneau de la câte o ceată de lăutari, fie de la un casetofon, un CD sau MP3 player. În anul acesta (2022), muzicile nu au mai răsunat pe ulițele localității chiar dacă cete mai mari sau mai mici de colindători au umblat cu Iordănitul. Una dintre cete s-a oprit la primăria din Giuvărăști spre a-l Iordăni pe primarul Daniel Pană.

Oamenii spun că teama de restricții a făcut să nu mai fie efuziunea care exista în această zi în anii trecuți. Tot ei spun că speră să se revină la normal pentru că, dacă nu se întâmplă asta, se vor pierde – pe lângă multe altele -, și tradițiile și obiceiurile locului.

Articolul precedentPăzitul fântânilor 2022
Articolul următorLa cafea cu domnul Eminescu.
RELATED ARTICLES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments