Tudor Diaconeasa si condeiul fermecat

Meşterul Tudor Diaconeasa, cel mai cunoscut încondeietor de ouă de pe Valea Oltețului, de la Călui, spunea, în mai 2005, cu șase ani înainte de a părăsi această lume: „Am o nepoţică… are patru luni de zile. Părinţii ei au făcut-o târziu, au peste patruzeci de ani. Oul ăla cu floarea de mărgăritar vreau să i-l fac ei şi să-i scriu acolo ceva… să-i transmit ceva… Vreau ca ouăle astea pe care le fac acum să iasă ceva deosebit… Că s-ar putea să nu mai încondei eu… Asta s-ar putea întâmpla, pentru că mă văd eu… Nu mai am poftă, nu mai am tragere de inimă aşa…” Povestea condeiului înmuiat în ceară caldă spre a desena pe ouă motivele care au urcat în timp și pe ceramica de Oboga, făcând-o renumită în lume, o spune meșterul Tudor Diaconeasa în acest film, mărturie a priceperii, a dăruirii și bonomiei unui om cu care viața a fost tot atât de nedreaptă pe cât au fost și oamenii. Toată viața lui, meșterul și-a urmat crezul: „Eu ce am pomenit de la părinţi, aia fac. Nu mă abat de la ceea ce m-au învăţat ei. Aş putea să fac şi flori pe ouă sau tot felul de modele sau aş putea să lucrez aşa ca în Bucovina, dar nu am dreptul ăsta, pentru că eu doar aşa ceva am învăţat de la părinţi şi aşa trebuie să duc mai departe. Şi de la muzee mi s-a spus tot la fel: să-mi menţin culoarea şi lucrul pe care-l cunosc de la părinţi. Să nu copiez din altă parte alte modele, să le fac mereu pe astea ale noastre. Mi-ar părea rău să se piardă obiceiul nostru, pentru că acum eu sunt bătrân… Nu ştiu cât oi mai lucra…” Singura recunoaștere pentru Tudor Diaconeasa, atât cât a fost în viață, a venit de la Muzeul Astra din Sibiu, care l-a declarat membru al Academiei Artelor Tradiționale. Un film de Valeru Ciurea.